x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport INFO

INFO

17 Dec 2006   •   00:00

ATLETISM - Marian Oprea, atletul anului
Medaliat cu bronz in proba de triplusalt la CE de la Goteborg, Marian Oprea a fost desemnat cel mai bun atlet al anului, in cadrul unei ceremonii organizate de FRA. "Sunt onorat, desi anul 2006 nu a fost asa cum mi-as fi dorit", a declarat laureatul. Oprea a fost urmat de Gheorghe Guset si de Ioan Vieru. La feminin, primul loc a fost impartit de Constanta Dita-Tomescu si Nicoleta Grasu, urmate de Corina Dumbravean si de Adina Anton.

"U" CRAIOVA - Australienii comunitari
Maine, la sediul LPF, va avea loc adunarea generala a cluburilor din Liga 1, in care se va lua in discutie si numarul de jucatori extracomunitari, pe care o echipa are dreptul sa-i foloseasca din 2007. Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, s-a inscris deja la cuvant: "O data cu intrarea in UE, cei trei australieni, Rose, Mitchell si Baird, ar trebui declarati comunitari. In alte tari, imediat dupa aderare, asa s-a procedat".

STRANIERI - Petre o vede pe Dinamo favorita
Fostul dinamovist, Florentin Petre, sustine ca Dinamo are sanse mai mari decat Steaua in "saisprezecimile" Cupei UEFA. "Benfica nu mai este ce a fost. Putea pica mai bine, dar nici asa nu e rau. Personal cred ca Dinamo are mai multe sanse de calificare decat Steaua, mai ales ca Sevilla este detinatoarea trofeului si se afla in forma mare", a declarat internationalul roman, in prezent la TSKA Sofia.

FC NATIONAL - "Bancarii", fara prime de sarbatori
Fundasul echipei FC National, Ovidiu Burca, sustine ca el si coechipierii sai nu vor avea prime de Sarbatori. "Am avut prime tot anul, dar nu am fost in stare sa le luam. Faptul ca voi petrece sarbatorile alaturi de familie ma face sa cred ca va fi frumos totusi." Despre sansele in Cupa UEFA a echipelor romanesti, Burca a precizat: "Steaua poate bate orice echipa, inclusiv pe Sevilla, iar Dinamo trebuie sa demonstreze ca are valoare europeana".

POLI TIMISOARA - Artimon se scoleste in Olanda
Antrenorul gruparii timisorene, Alin Artimon, a plecat in Olanda, urmand a asista la antrenamentele a doua dintre cele mai galonate formatii din Olanda, Ajax Amsterdam si PSV Einhoven. Tehnicianul lui Poli se pregateste pentru cursurile privind obtinerea licentei PRO. La Amsterdam, Artimon se va intalni cu Basarab Panduru, antrenorul lui Farul, precum si cu Viorel Moldovan, atacantul Rapidului.

ITALIA - Doi juniori de la Juve au decedat
Programata vineri in cadrul etapei a 16-a din Serie B, partida Juventus Torino - Cesena a fost anulata, din cauza decesului a doi juniori ai gruparii torineze, care s-au inecat intr-un lac situat in incinta centrului sportiv de la Vinovo, din apropiere de Torino. Conform politiei italiene, cei doi adolscenti, Riccardo Neri si Alessio Ferramosca, ambii de 17 ani, s-au inecat incercand sa recupereze o minge ajunsa in lac.
×
Subiecte în articol: sport