x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info sport

Info sport

01 Noi 2007   •   00:00

Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone, crede că echipa sa va avea şanse reale să cucerească titlul de campioană dacă la jumătatea intrecerii va avea un avans semnificativ de puncte faţă de a doua clasată.

Ando vrea 15 puncte avans la finalul turului

Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone, crede că echipa sa va avea şanse reale să cucerească titlul de campioană dacă la jumătatea intrecerii va avea un avans semnificativ de puncte faţă de a doua clasată. "Acum nu suntem favoriţi, chiar dacă suntem pe primul loc, dar vom deveni dacă in iarnă vom avea 15 puncte mai mult decăt celelalte echipe. De aceea meciul cu UTA este foarte important pentru noi", a declarat Andone.

Răzvan Lucescu a suferit primul eşec cu FC Braşov

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, FC Braşov, a suferit ieri prima infrăngere din actualul sezon al ligii secunde, 0-1, in deplasare, cu Prefab Modelu, intr-un meci restant din cadrul etapei a 9-a. In ciuda eşecului, FC Braşov şi-a păstrat primul loc in ierarhia seriei 1.

Liga I, etapa 13

Marţi

Gloria Buzău - "U" Cluj           3-2

Nejneru (’2), Dos Santos (’37), Park (’90+3 - autogol) /M. Jovanovici (’32), A. Savu (’77)

 Ieri

Unirea Urziceni - Dinamo        0-0

Poli Iaşi - FC Vaslui    0-1

Temwanjera (’50)

Ceahlăul - Gloria Bistriţa

Arbitri: A. Bogaciu - M. Nagy, D. Roşu

Steaua - Oţelul

Arbitri: I. Ivan - I. Popa, B. Hărlab

"U" Craiova - Poli Timişoara

Arbitri: T. Crăciunescu - Ad. Vidan, I. Szekely

 Azi

Ora 14:00 (Kanal D)

Pandurii - Rapid

Arbitri: O. Haţegan - M. Savaniu, H. Bochiş

Ora 18:30 (Telesport)

Farul - Dacia Mioveni

Arbitri: Al. Deaconu - B. Velicu, R. Ghinguleac

Ora 20:00 (Naţional TV)

CFR Cluj - UTA

Arbitri: V. Berbecaru - O. Şovre, S. Caia

Clasament

 1. CFR Cluj  20-8    30p

 2. Unirea Urziceni      18-10  27p

 3. Dinamo     23-11  25p

 4. FC Vaslui  23-12  25p

 5. Poli Timişoara        27-18  25p

 6. Rapid        18-9    22p

 7. Steaua       9-6      18p

 8. Gloria Bistriţa        16-16  18p

 9. Oţelul        17-26  15p

10. Ceahlăul    12-15  13p

11. Dacia Mioveni       12-16  12p

12. Poli Iaşi     11-18  11p

13. Farul         6-14    11p

14. Gloria Buzău          10-24  11p

15. Pandurii     9-11    10p

16. UTAÂ Â Â Â Â Â Â Â Â 10-14Â Â 10p

17. "U" Craiova          10-16  10p

18. "U" Cluj    17-24   7p

Etapa viitoare: Sămbătă (3 noiembrie): "U" Cluj - Ceahlăul (14:00, Telesport), Oţelul - Gloria Buzău (14:00, Naţional TV), "U" Craiova - Dinamo (20:45, Antena 1); Duminică (4 noiembrie): FC Vaslui - CFR Cluj (14:00, Kanal D), Gloria Bistriţa - Farul (14:00), UTA - Pandurii (14:00, TVR), Dacia Mioveni - Poli Iaşi (17:00, Telesport), Rapid - Unirea Urziceni (18:45, Naţional TV), Poli Timişoara - Steaua (20:30, Kanal D)

Farul - Recuză arbitrii

Directorul tehnic al "marinarilor", Ion Marin, a declarat că va depune un memoriu la FRF impotriva brigăzii de arbitri care a condus partida cu FC Vaslui, scor 1-1. "Reproşăm ceea a văzut toată ţara, adică decizii luate impotriva echipei noastre: cornere care ar fi trebuit să fie auturi de poartă, cartonaşe neacordate jucătorilor de la Vaslui, auturi date aiurea. Lui Marius Avram ii reproşăm că nu a acordat penalty la Todoran, iar golul marcat de gazde a fost precedat de un henţ".

×
Subiecte în articol: sport arbitri