x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info Sport 11 octombrie 2007

Info Sport 11 octombrie 2007

de Jurnalul National    |    11 Oct 2007   •   00:00
Info Sport 11 octombrie 2007
Sursa foto: Alex Nicodim/

Tehnicianul Mihai Stoichiţă este aproape de a prelua funcţia de director tehnic al formaţiei ardelene

CICLISM. Spaniolul Oscar Pereiro va primi luni, la Madrid, tricoul galben de căştigător al Turului Franţei 2006, in urma declasării americanului Floyd Landis, pentru dopaj. Pereiro a terminat pe locul doi in ediţia 2006, la 57 de secunde de Landis, care in timpul cursei a fost depistat pozitiv cu testosteron. In acest an, Oscar Pereiro s-a clasat pe locul zece in "Marea Buclă", acelaşi loc ca in 2004 şi 2005.

TROFEE. FIFA a anunţat ieri lista jucătorilor nominalizaţi pentru trofeul FIFA 2007, care vor fi aleşi in urma voturilor exprimate de căpitanii şi selecţionerii echipelor naţionale din lumea intreagă. Brazilianul Kaka (AC Milan) este marele favorit, la fel ca şi la desemnarea trofeului Balonul de Aur. Cei mai mulţi jucători nominalizaţi ii are Italia, cinci, urmată de Anglia şi Franţa cu căte patru.

"U" CLUJ. Tehnicianul Mihai Stoichiţă (foto) este aproape de a prelua funcţia de director tehnic al formaţiei ardelene. "Domnul Stoichiţă şi-a expus pretenţiile, atăt cele legate de staff-ul tehnic, căt şi in ceea ce priveşte lotul de jucători. Nu am căzut incă la o inţelegere, pentru că membrii Consiliului de Administraţie trebuie sa decidă", a spus directorul sportiv, Sorin Vădana. Stochiţă a anunţat că doreşte să ocupe funcţia de director tehnic, iar pentru postul de antrenor principal l-a propus pe fostul tehnician al Ceahlăului, Mihai Stoica.

ARBITRAJ. FIFA va testa două noutăţi in domeniul arbitrajului la următoarea ediţie a CM al cluburilor, care va avea loc in luna decembrie, in Japonia: balonul cu dispozitiv electronic pentru a aprecia dacă a trecut linia porţii şi doi arbitri suplimentari. Un purtător de cuvănt al FIFA a explicat că detaliile, mai ales in ceea ce priveşte poziţia celor doi arbitri suplimentari, urmează să fie discutate, iar o decizie finală se va lua la Comitetul Executiv de la Zürich, din 29-30 octombrie.

×
Subiecte în articol: sport