x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info sport

Info sport

27 Mar 2008   •   00:00

Fostul patron al Univesităţii Craiova Gigi Neţoiu, în prezent unul dintre finanţatorii Daciei Mioveni, a promis câte 3.000 de euro pentru fiecare jucător al grupării arge­şene în cazul unei victorii în faţa oltenilor, în partida care se va juca duminică la Mioveni.

Neţoiu dă 3.000 de dolari să bată Craiova

 

 

 

Fostul patron al Univesităţii Craiova Gigi Neţoiu, în prezent unul dintre finanţatorii Daciei Mioveni, a promis câte 3.000 de euro pentru fiecare jucător al grupării arge­şene în cazul unei victorii în faţa oltenilor, în partida care se va juca duminică la Mioveni. “Va fi greu, însă nu ne interesează decât victoria. Dacă va fi aşa, le voi da băieţilor câte 3.000 de dolari”, a declarat “Comandantul”.

 

 

 

Adrian - Diaconu vine mâine în ţară pentru titlu mondial WBC

 

 

Pugilistul Adrian Diaconu va sosi mâine în ţară, la ora 13:30, urmând a fi pri­mit la Sa­lonul Oficial al Aeroportului In­ternaţional “Henri Coandă”. Diaconu va bo­xa la 19 aprilie, la Bucureşti, cu americanul Chris Henry, pentru titlul mondial interimar la ca­te­goria semigrea, versiunea WBC.

 

 

 

PORTUGALIA. Camera de instrucţie criminală a Tribunalului din Porto a decis să îl aducă în faţa justiţiei pe preşedintele lui FC Porto, Jorge Pinto da Costa, acuzat de corupţie activă în cadrul scandalului “Fluierul aurit”. Acuzaţiile vizează sezonul 2003/2004, în care FC Porto a câştigat campionatul intern şi Liga Campionilor. Jorge Pinto da Costa, în vârstă de 70 de ani, este acuzat că ar fi plătit suma de 2.500 de euro arbitrului meciului Beira Mar – FC Porto, din 18 aprilie 2004, din etapa a 31-a a campionatului Portugaliei, care s-a încheiat remiză.

 

Sărituri. Finlandezul Janne Ahonen, deţinătorul recordului de victorii în Turneul celor patru trambuline, şi-a anunţat ieri retragerea din activitate.

“Nu mai am motivaţie şi nu mai pot fi la cel mai înalt nivel”, a spus Ahonen, care a terminat pe locul trei actualul sezon al Cupei Mondiale.

 

TURCIA. Presa turcă susţine că tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, ar putea reveni la Galatasaray Istanbul, cu care ar urma să semneze un contract pe trei ani, în cazul în care noul preşedinte al clubului, Adnan Polat, nu va obţine un angajament cu Marcello Lippi. Conform cotidianului Fotomac, Polat a discutat cu Lucescu şi s-a înţeles cu acesta înainte de a fi ales preşedinte, însă apoi a vorbit şi cu Lippi, cu care a ajuns la un acord de principiu.

 

 

POLI IAŞI. Antrenorul Ionuţ Popa este de părere că partida din deplasare cu Pandurii, care va avea loc duminică, va fi una extrem de disputată. “Întâlnim un adversar care are un moral foarte bun, au trei victorii în ultimele trei meciuri. Nouă ne va lipsi Andrei Cristea, suspendat, şi voi trimite pe teren o echipă care să poată obţine cât mai mult. Nu pot să spun că luăm trei puncte sau un punct, la Târgu-Jiu va fi un meci de care pe care. Noi trebuie să facem 37-40 de puncte pentru a fi liniştiţi”, a spus Popa.

×
Subiecte în articol: sport