x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info sport 15 iunie 2007

Info sport 15 iunie 2007

15 Iun 2007   •   00:00

Belodedici pariază pe Mozzart
Directorul tehnic al reprezentativelor de tineret şi juniori, Miodrag Belodedici, va tăia azi panglica de lansare a unei noii agenţii a casei de pariuri Mozzart, pe Bulevardul Iuliu Maniu 65. Cu această ocazie, organizatorii vor organiza şi o tombolă cu trei premii speciale, constănd intr-un scuter, un DVD şi un televizor. Mozzart este una dintre cele mai mari companii de pariuri din sud-estul Europei, deţinănd peste 300 de agenţii, dintre care 35 sunt in Romănia..

Florea, locul doi la Barcelona, la circuitul Mare Nostrum
In ziua inaugurală a concursului de inot de la Barcelona, a doua etapă a circuitului Mare Nostrum, Răzvan Florea a urcat pe treapta a doua a podiumului in proba de 200 m spate, fiind cronometrat in 1:59,48. Victoria a revenit lui Arkadi Viatcianin (Rusia) in 1:59,32.

DINAMO. Acţionarul Vasile Turcu a anunţat ieri că transferul lui Nikola Mijailovici nu s-a realizat, deoarece jucătorul sărb nu a ajuns la un acord cu antrenorul Mircea Rednic. "Mircea Rednic s-a intălnit cu jucătorul şi nu au căzut la un acord. Nu s-au inţeles in ceea ce priveşte tactica de joc, nu din punct de vedere al contractului", a spus Turcu. Mijailovici a evoluat pănă la sfărşitul sezonului trecut la Wisla Cracovia.

FUTSAL. Naţionala de fotbal in sală a Romăniei a invins cu 5-1 reprezentativa Turciei, intr-un meci amical disputat la Istanbul. Golurile echipei Romăniei au fost inscrise de Stoica (2), Szocs, Bugala şi Tomescu. O a doua intălnire intre Turcia şi Romănia a avut loc aseară, partidele făcănd parte din programul de pregătire al tricolorilor in vederea participării la CE de futsal, care se va desfăşura in luna noiembrie in Portugalia.

RUGBY. Staff-ul tehnic al naţionalei de rugby a Romăniei a anunţat lotul lărgit de 50 de jucători in vederea Cupei Mondiale din Franţa, urmănd ca peste căteva săptămăni să fie reţinuţi doar 30 de sportivi. Din lotul lărgit fac parte şi jucătorii convocaţi la IRB Nations Cup, care vor intălni sămbătă, in ultimul meci al competiţiei, reprezentativa Namibiei.

SPANIA. Gică Craioveanu, fostul fotbalist de la Getafe şi singurul romăn care obţinuse un mandat de consilier la alegerile locale din Spania, a anunţat că renunţă la această funcţie din motive personale. Anunţul a fost făcut ieri de un candidat al Partidului Popular - formaţiune pe listele căreia a candidat ca independent Craioveanu. Fotbalistul a zis că va incerca să ajute la fel de mult populaţia din Getafe, chiar dacă nu va mai fi consilier. (Carmen Pleşa)

HUELVA. Internaţionalul romăn Laurenţiu Roşu (foto) a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Clinica San Pedro şi va fi indisponibil aproximativ o lună, a anunţat site-ul oficial al grupării Recreativo Huelva. Roşu a fost operat pentru curăţirea articulaţiei rotulei genunchiului drept.

×
Subiecte în articol: sport