Marius Niculae, la Aberdeen
Deşi era dat ca sigur la Bursaspor, Marius Niculae va ajunge in cele din urmă la echipa scoţiană Aberdeen, locul 3 in ultima ediţie de campionat. Ieri, atacantul romăn urma să efectueze vizita medicală, iar in cazul in care nu au apărut alte probleme, va semna un contract pe un sezon, cu drept de prelungire pe incă unul. Ultima oară la echipa germană Mainz, "Săgeată" va incasa un salariu anual de 450.000 de euro.
Andone abia il aşteaptă pe prietenul de o viaţă, Rednic
Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone , susţine că disputa cu Mircea Rednic nu va dăuna prieteniei dintre cei doi. "Suntem amici de la şase ani, iar contrele pe care le-am avut au fost profesionale. Abia il aştept, dar nimic nu poate strica prietenia dintre noi", a spus "Ando".
GLORIA BUZĂU. Comisia pentru Acordarea Licenţei Cluburilor a decis ieri, cu unanimitate de voturi, acordarea dreptului de a activa in Liga I a clubului Gloria Buzău. Clubul buzoian a promovat in prima divizie, dar nu participase la procesul de licenţiere alături de celelalte echipe din Liga a II-a, deoarece la sfărşitul turului campionatului trecut nu se afla intre primele cinci locuri din Seria I.
GIMNASTICĂ. Echipa feminină a Romăniei a căştigat triunghiularul de la Vitoria, la care a intrecut reprezentativele Italiei şi Spaniei. Concursul a marcat revenirea in competiţii a triplei campioane olimpice Cătălina Ponor, care a evoluat la două aparate, bărnă şi sărituri. La individual concurs, victoria a revenit campioanei mondiale Vanesa Ferrari (Italia), care a fost urmată de Steliana Nistor şi de Andrea Grigore.
UCRAINA. Şahtior Doneţk a invins cu 1-0 pe Neuchatel Xamax, intr-un meci amical disputat in cadrul stagiului de pregătire din Elveţia. La ucraineni, Ciprian Marica şi Răzvan Raţ au fost trimişi in teren de antrenorul Mircea Lucescu in repriza secundă. Aflată in Austria, Dinamo Kiev, cu Tiberiu Ghioane titular in prima repriză, a dispus cu 1-0 de Wacker Innsbruck.
COPA AMERICA. Echipa Braziliei a invins cu scorul de 3-0 reprezentativa statului Chile in cea de-a doua etapă a grupei B de la Copa America, turneu care are loc in Venezuela. Eroul partidei a fost Robinho, care a inscris toate cele trei goluri ale selecţionatei "cariocas". Intr-un alt meci, Mexic a dispus de Ecuador cu 2-0, asigurăndu-şi calificarea in sferturile de finală, indiferent de rezultatele ultimei etape.