Clubul Internazionale Milano şi o organizaţie italiană vor continua şi în acest an să ajute copiii defavorizaţi care se află în instituţiile din România, informează site-ul oficial al grupării italiene.

Organizaţia caută voluntari cu vârsta de cel puţin 16 ani şi care sunt dispuşi să-şi petreacă vacanţa în România, pentru a lucra alături de copiii din orfelinate şi să îi ajute să se integreze în societate, iar înscrierile se vor termina la 17 martie. Misiunile lor sunt împărţite în patru grupe, iar fiecare va dura 15 zile, între lunile iunie şi august.
Asociaţia "Bambini in Romania" va asigura voluntarilor, înainte de plecare, o instruire de trei şedinţe, în care le vor fi prezentate problemele pe care le pot întâlni şi modalitatea prin care le pot rezolva.
La Internazionale Milano evoluază şi căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu

Citește pe Antena3.ro