x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ioan Ovidiu Sabău îl vrea pe Hagi selecţioner

Ioan Ovidiu Sabău îl vrea pe Hagi selecţioner

11 Apr 2009   •   00:00

Antrenorul Gloriei Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a spus la conferinţa de presă, care a urmat meciului cu CFR Cluj (2-2), contând pentru etapa a 24-a a Ligii I la fotbal, că îl doreşte pe Gheorghe Hagi în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, scrie Agerpres.

Tehnicianul a declarat: ''Pe cine aş vrea selecţioner al echipei naţionale a Romaniei ? Mi-aş dori foarte mult să fie Hagi, dar mă şi gândesc cu groază cum ar fi iar tratat dacă n-ar avea rezultate. Merită acest post, e un om deosebit, pune suflet. În trecut a fost jignit şi tratat ca ultimul om. Ştie să construiască, are răbdare cu tinerii, sunt convins că poate reconstrui echipa naţională''.

Comitetul Executiv al FRF l-a mandatat pe Ionuţ Lupescu să negocieze cu Victor Piţurcă rezilierea contractului pe cale amiabilă şi să propună, până la 10 mai un nume sau mai multe, pentru funcţia de selecţioner al echipei naţionale de seniori.

În primul meci al etapei a 24-a a Ligii I la fotbal, disputat vineri, CFR Cluj a terminat la egalitate, 2-2 (1-1), pe teren propriu cu Gloria Bistriţa. Golurile gazdelor au fost marcate de Sixto Peralta (min 48) şi Alvaro Pereira (min 33), oaspeţii reuşind să puncteze prin Diogo Ramos (min 23) şi P. Azevedo (min 90+4).

×
Subiecte în articol: sport