x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Italia - Se cer pedepse dure

Italia - Se cer pedepse dure

de Delia Gomoescu    |    05 Iul 2006   •   00:00

Procurorul Federatiei Italiene de Fotbal, Stefano Palazzi, a cerut ieri retrogradarea echipelor Juventus, AC Milan, Lazio si Fiorentina, implicate in scandalul meciurilor trucate.

In cazul lui Juventus, Palazzi a solicitat excluderea din campionat si retrogradarea intr-o "divizie inferioara Seriei B", cu sase puncte de penalizare in sezonul urmator. El a mai cerut sa le fie retrase torinezilor ultimele doua titluri (2004-2005 si 2005-2006). Pentru AC Milan, Palazzi a solicitat retrogradarea in a doua divizie si o penalizare de trei puncte. In schimb, pentru Lazio si Fiorentina, procurorul a cerut ca, pe langa retrogradarea in liga secunda, cele doua grupari sa fie penalizate cu cate 15 puncte.

Pentru Luciano Moggi si Antonio Giraudo, principalii conducatori ai lui Juventus, procurorul Stefano Palazzi a cerut cinci ani de suspendare din toate functiile sportive, plus o amenda de 5.000 de euro pentru fiecare delict comis. Aceeasi sanctiune a fost solicitata pentru oficialii Fiorentinei, Diego si Andrea della Valle, pentru presedintele lui Lazio, Claudio Lotito, dar si pentru presedintele demisionar al Federatiei, Franco Carraro. Sentintele urmeaza sa fie date intre 7 si 9 iulie. Va urma analizarea eventualelor recursuri, intregul proces fiind programat sa se termine pana la 20 iulie.

×
Subiecte în articol: sport