x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Spectacol total la Londra: Sinner defilează, în timp ce Djokovic egalează un record istoric în drumul spre optimi

Spectacol total la Londra: Sinner defilează, în timp ce Djokovic egalează un record istoric în drumul spre optimi

de Redacția Jurnalul    |    03 Iul 2026   •   21:15
Spectacol total la Londra: Sinner defilează, în timp ce Djokovic egalează un record istoric în drumul spre optimi
Hepta/Jannik Sinner își asigură biletul pentru optimi la Wimbledon

Jannik Sinner, liderul clasamentului mondial ATP și deținătorul titlului, și Novak Djokovic s-au calificat vineri în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, fostul lider mondial reușind să egaleze unul dintre recordurile lui Roger Federer.

Italianul Jannik Sinner l-a învins pe americanul Jenson Brooksby cu 6-4, 6-3, 6-4, după două ore și 13 minute de joc, obținând calificarea în optimile de finală pentru al cincilea an consecutiv.

Deși s-a impus în minimum de seturi, italianul nu a avut un meci lipsit de emoții. El a comis 26 de erori neforțate și, în plus, și-a pierdut serviciul când a avut prima șansă să închidă partida în setul al treilea.

Liderul mondial a recunoscut la final că încă încearcă să-și găsească cea mai bună formă.

„Sunt foarte fericit pentru victorie. Încerc să mă îmbunătățesc în fiecare zi. Astăzi am făcut un mic pas înainte și trebuie să continui să progresez dacă vreau să merg cât mai departe în acest turneu”, a declarat Sinner, la interviul de pe teren.

În optimi, campionul en-titre îl va întâlni pe japonezul Shintaro Mochizuki, venit din calificări, care l-a învins surprinzător pe spaniolul Rafael Jodar, cap de serie nr. 23, cu 1-6, 7-6 (7/5), 6-4, 6-4.

Novak Djokovic: 105 victorii la Wimbledon

La rândul său, Novak Djokovic, de șapte ori campion la Wimbledon, a trecut, vineri, de francezul Arthur Rinderknech, cu scorul de 7-5, 6-4, 1-6, 7-6 (7/4), după un meci de trei ore și un minut.

Victoria a fost a 105-a obținută de sârb în proba de simplu la Wimbledon, egalând astfel recordul deținut, în proba masculină, de elvețianul Roger Federer în Era Open.

Recordul absolut la victorii obținute la simplu pe iarba londoneză este deținut de Martina Navratilova, cu 120 de succese la feminin.

În optimile de finală, Djokovic îl va întâlni pe rusul Roman Safiullin, venit din calificări, care l-a învins fără drept de apel pe brazilianul Joao Fonseca, cap de serie nr. 24, scor 6-3, 6-3, 6-3.

Sârbul conduce cu 3-0 în întâlnirile directe cu Safiullin și nu a cedat niciun set în confruntările precedente dintre cei doi.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×