x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Lăcătuş, audiat la DNA

Lăcătuş, audiat la DNA

28 Oct 2008   •   00:00

Fostul antrenor al echipei Steaua, Marius Lăcătuş, s-a prezentat, în această dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Lăcătuş a fost citat în dosarul "Valiza". La ieşirea din sediul DNA, Lăcătuş a spus că a dat o declaraţie în calitate de martor în dosarul "Valiza", în care Gigi Becali este cercetat de procurori pentru infracţiuni de corupţie. Întrebat cum comentează faptul că a fost chemat de procurorii DNA pentru audieri după ce a plecat de la echipa Steaua, Lăcătuş a spus că lasă presa să facă aprecieri, precizând că nu doreşte să facă alte declaraţii.



La sosire, Lăcătuş nu a facut declaraţii, precizând doar că nu a venit "degeaba" la DNA, potrivit Antena 3. La sfârşitul săptămânii trecute, patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a fost audiat în acelaşi dosar, tot în calitate de martor. La ieşirea de la DNA, Mititelu a declarat că procuroii i-au prezentat interceptări telefonice ale unor convorbiri dintre el şi Gigi Becali. El a menţionat, însă, că nu a discutat cu Becali despre altceva decât meciurile din campionat şi că din convorbiri nu rezultă nicio faptă de corupţie. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, este urmărit în cazul Valiza pentru presupusa tentativă a sa de mituire a jucătorilor clujeni.

×
Subiecte în articol: sport