x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Le Tour: Voeckler, lovitură de maestru

Le Tour: Voeckler, lovitură de maestru

de Sorin Anghel    |    08 Iul 2009   •   00:00
Le Tour: Voeckler, lovitură de maestru
Sursa foto: PATRICK HERTZOG/AFP

Astăzi s-a consemnat prima victorie franţuzească din actuala ediţie a Le Tour. Thomas Voeckler a câştigat etapa desfăşurată între Le Cap d'Agde şi Perpignan, acesta fiind cel mai important moment din viaţa rutierului în vârstă de 30 de ani. Cancellara şi Armstrong au trecut împreună linia de sosire, astfel că elveţianul îşi păstrează tricoul galben.

Nimic nou în clasamentul general după cei 196,5 kilometri pedalaţi astăzi. Fabian Cancellara, Lance Armstrong şi Alberto Contador au trecut împreună linia de sosire, astfel că podiumul a rămas neschimbat. Cei trei au fost nedespărţiţi pe toţi traseul, preferând să amâne lupta pentru tricoul galben pentru etapele din munte.

Francezul Thomas Voeckler a obţinut prima sa victorie în Turul Franţei, având un avans de 7 secunde în faţa lui Mikhail Ignatiev (Katusha) şi Mark Cavendish (Columbia). Învingătorul de astăzi n-a reuşit până acum nici o victorie de etapă într-un mare tur, deşi în 2004 a purtat tricoul galben.

În acelaşi an, Voeckler a devenit campionul Franţei la ciclismul pe şosea. "De foarte mulţi ani eram în căutarea unei victorii. Am fost optimist tot timpul şi m-am gândit că va veni şi ziua mea. Mi-am dat seama că voi câştiga abia cu 300 de metri înainte de final", a declarat rutierul de la Bouygues Telecom.

×
Subiecte în articol: sport