Organizatorii Cursei Campionilor, o competiţie demonstrativă ce va avea loc pe Stadionul Olimpic din Beijing, în luna noiembrie, au decis să scoată la licitaţie locul de copilot al multiplului campion de Formula 1 Michael Schumacher pentru acest eveniment.
Persoanele care doresc să liciteze pentru a deveni copilotul germanului trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie sănătoase şi să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani. "Banii obţinuţi la licitaţia ce va începe la 29 octombrie vor fi folosiţi în scopuri caritabile", a declarat Xu Ying, unul dintre organizatori. El a precizat că Schumacher are mulţi admiratori în China, astfel că numeroase persoane s-au interesat de licitaţie, după ce s-a publicat anunţul referitor la aceasta.
Printre vedetele care şi-au confirmat prezenţa la Cursa Campionilor se numără şi Lewis Hamilton, David Coulthard şi Sebastian Loeb. Cursa, organizată anual, va avea loc pentru prima dată în China. Anterior, Cursa Campionilor s-a desfăşurat la Paris şi la Londra.
Citește pe Antena3.ro