Una dintre cele mai interesante partide ale etapei se anunţă a fi cea
de mâine, dintre FC Timişoara, lider al campionatului dacă nu era
sancţionată de TAS, şi campioana CFR Cluj.
Bănăţenii încearcă să reia seria victoriile, întreruptă în etapa trecută (1-1 la Constanţa), în timp ce clujenii vor să se reabiliteze după prima înfrângere suferită sub conducerea lui Maurizio Trombetta (0-1 la Bordeaux). "În mod cert, partida cu CFR Cluj va fi foarte grea. CFR a jucat foarte bine în Liga Campionilor, dar campionatul este altceva. Noi jucăm pe teren propriu şi vrem să îi învingem. Respectăm forţa lor. Vreau ca jucătorii să se concentreze doar asupra partidei, deoarece nu dorim să pierdem acasă. Ne dorim victoria, însă ştim că CFR este o echipă foarte bună", a spus înaintea meciului Dusan Uhrin, antrenorul lui FC Timişoara.
În schimb, atacantul Winston Parks nu s-a speriat de evoluţia clujenilor din Liga Campionilor. "Cred că va fi un meci interesant. Ne aşteptăm ca toate să decurgă perfect pentru noi şi să mai acumulăm trei puncte. Ştiu că CFR a jucat bine cu Roma şi Chelsea, dar duminică va fi un alt joc, 11 contra 11, în care orice se poate întâmpla", în timp ce portarul Costel Pantilimon mizează pe valoarea echipei sale: "CFR vine după un insucces în Champions League, sper să ne avantajeze acest lucru şi să terminăm victorioşi acest meci. Clujenii sunt valoroşi pe toate compartimentele, dar şi noi avem jucători buni şi sper să demonstrăm acest lucru scoţând un rezultat pozitiv".
Transferat de la rivala lui CFR, "U" Cluj, Dorin Goga speră ca adversarii să fie obosiţi după meciul de la Bordeaux. "Avantajul nostru este că ei au jucat şi miercuri. Sper să fie obosiţi şi noi să fim în formă maximă. Sper să vină cât mai multă lume şi cred că va fi o atmosferă senzaţională. Sper să câştigăm", a spus Goga.
Oţelul vrea să bată pe Dinamo
Antrenorul Petre Grigoraş nu uită că a debutat pe banca gălăţenilor cu un succes cu 3-0 în faţa lui Dinamo, în 2006, şi speră ca echipa sa să producă din nou surpriza în "Ştefan cel Mare". "Nu există echipă invincibilă în România. Putem bate pe oricine din Liga I. Meciul cu Dinamo va fi însă greu, deoarece întâlnim liderul campionatului. Dinamo este cea mai în formă echipă din campionat, atât timp cât are cele mai multe puncte. Plecăm cu şansa a doua, dar am mai bătut pe Dinamo în "Ştefan cel Mare" şi cu Farul, şi cu Oţelul", a spus Grigoraş. De partea cealaltă, Mircea Rednic se plânge de problemele de lot pe care le are. "Thiago, Pulhac şi Bratu sunt indisponibili pentru o lungă perioadă", a mai spus Rednic.Citește pe Antena3.ro