x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Liga Campionilor: Liverpool – Arsenal, episodul 3

Liga Campionilor: Liverpool – Arsenal, episodul 3

de Ionut Paduraru    |    08 Apr 2008   •   00:00
Liga Campionilor: Liverpool – Arsenal, episodul 3
Sursa foto: AFP/

Liverpool şi Arsenal se întîlnesc în această seară pentru a treia oară în decurs de o săptămînă, miza fiind prezenţa în semifinalele Ligii Campionilor.



Liverpool şi Arsenal se întîlnesc în această seară pentru a treia oară în decurs de o săptămînă, miza fiind prezenţa în semifinalele Ligii Campionilor.

 

Cele două echipe engleze s-au în­tîlnit de două ori săp­tămîna trecută. Mai întîi miercuri, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Apoi sîmbătă, în campionat. Am­bele partide s-au disputat la Londra şi s-au încheiat la egalitate, 1-1. Echilibru perfect, dar Liverpool aş­teaptă ca în faţa pro­priilor fani să rupă seria remizelor. Deşi “cormoranii” s-ar califica şi dacă partida se încheie 0-0. “Nu vom juca la 0-0, pentru că nu ştim cum să facem asta. Vom ataca, pentru că jucăm acasă, dar nu ne vom arunca cu capul înainte. Jucăm totuşi cu Ar­senal. Avem în­credere că ne putem califica, dar sîntem con­ştienţi că adversarii noştri sînt puternici şi pot fi foarte periculoşi în depla­sare”, a spus înaintea meciului an­trenorul lui Liverpool, Rafa Benitez.


De partea cealaltă, “tunarii” promit că vor înscrie pe “Anfield”. “În ultimele două meciuri a fost frustrant. Am avut ocazii şi puteam cîştiga cu 2-1 sau 3-1, dar s-a terminat de fiecare dată remiză. Oricum, sigur nu va fi 0-0. Sînt pu­ţine partide în care noi nu am marcat în acest sezon”, a de­clarat atacantul Nicklas Bendtner.


Sferturi

Azi, ora 21:45


Liverpool – Arsenal (în tur 1-1) – Pro TV

Arbitru: P. Frojdfeldt (Suedia)

Chelsea – Fenerbahce (în tur 1-2)

Arbitru: H. Fandel (Germania)


Mîine, ora 21:45


Manchester – Roma (în tur 2-0) – Pro TV

Arbitru: T.H. Ovrebo (Norvegia)

FC Barcelona – Schalke (în tur 1-0)

Arbitru: R. Rosetti (Italia) 


Chelsea caută revanşa

Suspansul se menţine şi în a doua partidă de azi. După tragerea la sorţi, Chel­sea părea mare favo­rită, dar prima manşă a de­monstrat că Fenerbahce este o nucă tare. Turcii au învins atunci cu 2-1, iar go­lul echipei lui Avram Grant a venit doar în urma unei devieri norocoase. Iar Grant a fost considerat prin­cipalul vinovat pentru acest rezultat. “Nu există nici un antrenor în lume care să fie plăcut de toţi ju­cătorii săi. Cît pri­veş­­te par­tida cu Fenerbah­ce, în mod normal este un rezultat bun să pierzi cu 1-2 în deplasare, deşi am jucat mai bine decît adversarii noştri”, s-a apărat tehnicianul lui Chelsea.
 

ionut.paduraru@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sport