Fostul fotbalist francez de origine antileză Lilian Thuram a refuzat să devină "ministrul diversităţii". Funcţia i-a fost propusă de către preşedintele Nicolas Sarkozy, arată Le Monde, citat de Agerpres. "M-am întâlnit cu Nicolas Sarkozy şi Claude Gueant (secretarul general al preşedinţiei), care mi-au propus să devin ministru al diversităţii", a spus fostul fundaş, care s-a retras în august 2008, la 36 de ani.
"Am avut o lungă discuţie, dar, din motive evidente, nu puteam decât să refuz", a adăugat Lilian Thuram, care a avut adesea poziţionări foarte critice privitoare la politica lui Sarkozy. El a fost chiar acuzat în timpul campaniei prezidenţiale din 2007 că are "un discurs rasist". Nicolas Sarkozy a pus accentul în alcătuirea guvernului său pe diversitatea originilor, prin cooptarea unor miniştri precum Rama Yade, de origine senegaleză, pentru postul de secretar de stat la drepturile omului, şi Rachida Dati, de origine maghrebiană, ministru la justiţie.
Citește pe Antena3.ro