x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Lucrările la "Lia Manoliu" ar putea fi oprite din lipsa banilor

Lucrările la "Lia Manoliu" ar putea fi oprite din lipsa banilor

27 Mai 2009   •   00:00

Mircea Raicu, viceprimarului Capitalei, a declarat, astăzi, că dacă nu se va găsi finanţare în următoarele două luni, lucrările la stadionul "Lia Manoliu" ar putea fi oprite, scrie Mediafax. Potrivit acestuia, în prezent există lucrări efectuate, însă neplătite, în valoare de 16 milioane de lei.

"Trebuie ca în două luni să găsim o soluţie de finanţare din partea municipalităţii a acestui proiect, astfel încât lucrările la stadionul Lia Manoliu să poată continua", a declarat Mircea Raicu.

De asemenea, viceprimarul a arătat că, în prezent, există două facturi în valoare de şase milioane lei, care "au intrat" marţi în Primăria Capitalei şi încă o factură care se află în acest moment la verificat la firma consultantă a stadionului "Lia Manoliu". Cele trei facturi însumează 16 milioane de lei.

Mircea Raicu a explicat că în bugetul Capitalei există suma de zece milioane de euro cuprinsă pentru lucrările care se vor desfăşura pe parcursul anului 2009 la obiectivul "Lia Manoliu".

Întrebat dacă Guvernul României va asigura partea sa de finanţare aşa cum a fost stabilit la începutul lucrărilor la stadion, viceprimarul Capitalei a susţinut că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţi ai Guvernului, aceştia au cerut ca municipalitatea să încerce să găsească banii necesari continuării lucrărilor.

În opinia lui Mircea Raicu, este necesară o rectificare bugetară la bugetul municipalităţii, astfel încât, pentru început, să poată fi folosiţi banii pe care municipalitatea i-a alocat pentru proiecte care nu vor fi realizate sau care nu au fost încă începute sau care nu "justifică oportunitatea" în situaţia actuală a economiei româneşti.

Totodată, viceprimarul Capitalei a precizat că "nu se poate cere bani Guvernului atâta timp cât municipalitatea are bani pe care nu-i va folosi pentru anumite proiecte".

Întrebat de ce nu se respectă procentul de participare al Guvernului României cu 80 la sută din banii necesari realizării stadionului "Lia Manoliu", viceprimarul Capitalei a arătat că din informaţiile primite de la Executiv "situaţia României din 2008 nu este aceeaşi cu cea din 2009".

Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, la şantierul de la Stadionul Naţional "Lia Manoliu", că în prezent toate facturile constructorului sunt plătite, dar că lucrările sunt întârziate cu aproximativ 20 de săptămâni.

Potrivit edilului şef al Capitalei, din ianuarie până în prezent au fost efectuate lucrări în valoare de 13,8 milioane de lei, din care Primăria a achitat până în 21 mai zece milioane de lei, în cursul zilei de vineri fiind efectuată ultima plată.

Oprescu a aflat de la constructori şi întârzierile până în acest moment la lucrările stadionului. Potrivit şefului de şantier de la consorţiul Max Poegl-Astaldi, Eugen Tudose, până la sfârşitul anului trebuie terminată structura.

Primarul Capitalei a purtat discuţii cu reprezentantul constructorului în privinţa recuperării întârzierilor, existând posibilitatea ca pe timp de vară şi dacă vremea permite să se lucreze şi noaptea.

Întrebat dacă municipalitatea a solicitat partea de bani din acest proiect care revine Executivului, primarul Sorin Oprescu a explicat că până în momentul în care nu vor fi cheltuiţi banii Primăriei pentru lucrările Stadionului "Lia Manoliu" nu pot fi ceruţi banii de la Guvern.

Primarul Capitalei a mai arătat că până în prezent cele aproximativ 14 milioane de lei reprezintă o treime din suma totală prevăzută în bugetul pe 2009 pentru această lucrare.

Totodată, reprezentanţii constructorului au precizat că în următoarele două săptămâni va trebui luată o decizie în privinţa acoperirii integrale a stadionului, deoarece după acest termen nu se mai poate interveni în proiect.

Stadionul Naţional Arena va avea o clasificare de categoria I şi o capacitate de 55.000 de locuri. Proiectul noii arene are o valoare de 120 milioane de euro (fără TVA) şi ar trebui să fie finalizat în luna mai 2010.

Noua structură a stadionului, după încheierea procesului de modernizare început în decembrie 2007, va include două subsoluri - din care unul pentru vestiare, iar celălalt pentru presă -, lojă pentru VIP-uri la etajul I, gradene pentru presă şi spaţii comerciale la etajul II, precum şi gradene - balcon pentru cabinele crainicilor de la radio şi televiziuni sau regii tehnice la etajul III. (V.A.)

×