x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Lupescu îl apără pe Răzvan Lucescu: "Acum i-aş prelungi contractul"

Lupescu îl apără pe Răzvan Lucescu: "Acum i-aş prelungi contractul"

02 Iun 2010   •   00:00

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, sare în apărarea selecţionerului Răzvan Lucescu, criticat după rezultatele slabe ale echipei naţionale din 2010. Lupescu a organizat miercuri, în Austria, o conferinţă de presă în care a declarat că Lucescu nu are nici un motiv să renunţe la conducerea primei reprezentative.

"Dacă ar fi după mine, i-aş prelungi acum contractul. Am văzut foarte puţini antrenori atât de preocupaţi de fotbal cum este el. Ce a spus Gică Popescu legat de Răzvan, că ar trebui să renunţe acum, este părerea lui şi atât. Răzvan trebuie să continue la echipa naţională. Nu are de ce să renunţe", a declarat oficialul FRF cu puţine ore înaintea meciului cu Macedonia.

"La naţională tot timpul e presiune, dar sunt multe exagerări, pentru că nu văd rostul criticilor. Noi am spus foarte clar că am venit în Austria pentru a ne pregăti şi pentru a omogeniza echipa. Cam acesta va fi lotul pentru preliminariile CE 2012, la care se vor mai adăuga doi, trei, patru jucători care lipsesc din acest stagiu", a mai spus Lupescu.

Directorul general al FRF a comentat şi cazul Chivu, care nu mai vrea să dea declaraţii presei timp de un an: "Probabil că la Chivu s-au adunat anumite supărări şi a decis pentru o perioadă să fie mai tăcut. Din discuţiile pe care le avem cu băieţii ne dăm seama că sunt foarte concentraţi şi că vin cu mare plăcere la lot. Indiferent, cu noi, care suntem acum la echipa naţională, sau cu alţii, echipa naţionala va merge în continuare pentru că este echipa tuturor românilor".

De asemenea, Lupescu a dezminţit informaţiile apărute într-un cotidian ucrainean, potrivit cărora Mutu nu va mai fi chemat la naţională în mandatul lui Răzvan Lucescu.

"Am vorbit cu Răzvan şi mi-a zis că n-a spus niciodată aşa ceva. A avut o discuţie cu acel ziar, dar nu a vorbit despre acel subiect. Deocamdată, problema lui Adi Mutu e să stea până pe 28 octombrie. Să dea Dumnezeu să continue la Fiorentina ori să ajungă la AS Roma, să rămână în circuit pentru că este indiscutabil un jucător de o anumită valoare. Pe de altă parte, el a greşit foarte mult în problema lui, nu o dată, ci de două ori. Şi asta e dureros pentru el", a mai spus Lupescu.

×
Subiecte în articol: redactie