Numit de cateva zile pe banca tehnica a Rapidului, Razvan Lucescu a inceput deja sa faca transferuri pentru a-si intari echipa.
SORIN ANGHEL
CUNOSTINTE. Venit de la FC Brasov, Lucescu Jr. a facut primele mutari spre Giulesti exact din ograda celor de sub Tampa. Dupa ce l-a "rezolvat" pe internationalul Marius Constantin, clubul de sub Podul Grant si-a indreptat acum atentia asupra lui Traian Marc. Portarul echipei nationale de tineret este dorit de Razvan in Giulesti pentru a crea concurenta intre buturi, acolo unde Emilian Dolha nu a avut un adversar serios. In plus, tehnicianul Rapidului se teme ca "Ema" sa gafeze din nou, vrand sa mearga pe mana lui Marc.
DORNIC. Satul de statutul de rezerva avut sub Tampa, portarul brasovean si-a exprimat si el dorinta de a apara porta giulestenilor. "Inca nu am discutat despre partea financiara si nici despre durata contractului. Am vorbit cu Razvan Lucescu si Dinu Vama si ramane sa punem la punct lucrurile", a declarat Marc, care nu se teme nici de concurenta cu Dolha. "Vin la Rapid pentru ca este echipa cu care tin de cand eram mic. Nu mi-e teama de Emilian Dolha pentru ca stiu ce pot si cred ca voi ajunge foarte repede sa fiu titular. Nu ma intereseaza partea financiara. Daca trebuie, vin si pe jos la Rapid", a continuat portarul.
Citește pe Antena3.ro