x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mărgăritescu, Zicu, Cristea şi Boştină, reprimiţi în lotul FC Dinamo

Mărgăritescu, Zicu, Cristea şi Boştină, reprimiţi în lotul FC Dinamo

24 Apr 2010   •   00:00

Conducerea clubului Dinamo Bucureşti a decis, noaptea trecută, după meciul cu Poli Iaşi, scor 1-1, din etapa a XXIX-a a Ligii I, să-i reprimească în lot pe jucătorii Andrei Mărgăritescu, Ianis Zicu, Adrian Cristea şi Gabriel Boştina.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, şi preşedintele executiv Cristi Borcea au avut o şedinţă, vineri, după meciul cu Poli Iaşi, în care au decis ca cei patru să fie reprimiţi în lot, informează prosport.ro, citat de Mediafax.

Un scandal a izbucnit la Dinamo după meciul pierdut de echipa pregătită de Cornel Ţălnar, la Cluj, cu CFR, scor 1-2, în manşa retur a semifinalelor Cupei României, înfrângere echivalentă cu eliminarea "alb-roşilor" din Cupa României.

Trei fotbalişti dinamovişti, Ousmane N'Doye, Djakaridja Kone şi Zie Diabate, au plecat din cantonamentul de la Cluj să petreacă fără să anunţe staful clubului. Conducerea grupării a hotărât ca N'Doye să fie trimis la echipa a doua, iar Kone şi Diabate să fie amendaţi.

Faptul că N'Doye nu a fost sancţionat drastic pentru desele sale acte de indisciplină a stârnit nemulţumirea celorlalţi fotbalişti, iar atacantul Florin Bratu, susţinut de alţi coechipieri, şi-a expus punctul de vedere în faţa managerului sportiv Florin Prunea. Bratu nu a fost reţinut în lotul pentru meciul următor şi a fost trimis la Bucureşti. În aceeaşi zi, 15 aprilie, Andrei Mărgăritescu, Ianis Zicu, Adrian Cristea, Gabriel Boştina şi Marius Alexe au decis să părăsească echipa, plecând spre Bucureşti.

În această săptămână, mijlocaşii Ousmane N'Doye şi Marius Alexe au fost rechemaţi la prima echipă a FC Dinamo, ei evoluând în partida cu Poli Iaşi de vineri seară. Cu prima echipă s-a pregătit şi atacantul Florin Bratu, care a fost doar rezervă la meciul de vineri.

Echipa Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, pe teren propriu, în compania formaţiei Poli Iaşi, în etapa a XXIX-a a Ligii I.

×
Subiecte în articol: sport