Ieşit din peisajul fotbalistic de ceva timp, fosta glorie a FC Porto şi Galatasaray, Mario Jardel, anunţă că nu şi-a spus ultimul cuvânt în fotbal. Conform L'Equipe, atacantul de 35 de ani a semnat un contract cu Ferroviario, echipă din oraşul Fortaleza, la care a debutat în 1989.
Fostul internaţional brazilian a evoluat ultima dată pentru Criciuma, echipă la care a bifat doar 8 partide şi 4 goluri. Cele mai importante cluburi la care a evoluat în ţara sa natală au fost Vasco da Gama (1991-1995) şi Gremio Porto Alegre (1995-1996). În Europa, s-a impus sub culorile lui FC Porto (1996-2000), Galatasaray Istanbul (2000-2001) şi Sporting Lisabona (2001-2003). În jurul vârstei de 30 de ani, cariera sa a cunoscut un puternic declin, numele lui Jardel fiind asimilat cu scandalurile conjugale, alcoolul şi dependenţa de droguri.
Citește pe Antena3.ro