x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport MCM Târgovişte s-a calificat în sferturile FIBA Eurocup

MCM Târgovişte s-a calificat în sferturile FIBA Eurocup

05 Feb 2010   •   00:00

Campioana României la baschet feminin, MCM Târgovişte, s-a calificat în sferturile de finală ale FIBA Eurocup, deşi a pierdut cu 78-67 (42-36), meciul retur din optimi cu echipa spaniolă Gran Canaria (Spania). În tur, echipa antrenată de Cătălin Tănase se impusese pe teren propriu cu scorul de 80-55 (48-23). În sferturile de finală, MCM Târgovişte va întâlni semifinalista din sezonul trecut al Eurocup, Dinamo Kursk (Rusia), care a eliminat în optimi pe Seat Gyor (Ungaria). Prima manşă se va juca în 18 februarie, iar returul o săptămână mai târziu. "Este o mare realizare pentru echipa noastră, care şi-a propus câştigarea competiţiei şi cea mai mare performanţă a baschetului feminin românesc. În sferturi le va fi greu fetelor, pentru că întâlnesc Dinamo Kursk, o forţă a baschetului feminin european, care a ajuns ca o industrie. Consider că finala Eurocup se va juca în sferturi, între MCM Târgovişte şi Dinamo Kursk", a declarat preşedintele FR Baschet Carmen Tocală. Dacă va reuşi să FIBA Eurocup, MCM Târgovişte va avea drept de participare în sezonul următor al Euroligii.

×
Subiecte în articol: redactie