x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Meciul dintre Doroftei si Gatti, aproape anulat

Meciul dintre Doroftei si Gatti, aproape anulat

16 Apr 2004   •   00:00

Din cauza crizei financiare in care se afla clubul canadian de box la care este legitimat Leonard Doroftei, Interbox, meciul dintre pugilistul roman si Arturo Gatti este pus sub semnul intrebarii.

INCERTITUDINE. Site-ul canadian RDS.ca mentioneaza ca meciul dintre Doroftei si Gatti, care trebuia sa se desfasoare pe 24 iulie la Atlantic City, nu mai este o certitudine. Acest lucru se datoreaza faptului ca organizatorul competitiei, Carl Moretti, a intrerupt negocierile cu conducerea Interbox. Acesta nu a reusit sa se inteleaga din punct de vedere financiar cu patronul clubului canadian, Hans-Karl Muhlegg, fostul director general, Yvon Michel, retragandu-se de la discutii. Astfel, Moretti a pornit in cautarea unui alt adversar pentru Gatti.

AMANARE. Interbox, cel mai important promotor de box din Canada, care a intrat sub protectia legii pe 15 martie, a obtinut o noua amanare din partea Curtii Superioare din Quebec, in vederea gasirii unui cumparator. Astfel, pana pe data de 28 mai, patronul clubului trebuie sa gaseasca un cumparator, altfel gruparea canadiana va fi declarata falimentara, iar pugilistii legitimati vor ramane pe dinafara. „Interbox a primit deja oferte de la trei grupuri de potentiali investitori, care sunt gata sa preia activele societatii. Vom vedea cum decurg negocierile, numai asa vom reusi sa onoram contractele boxerilor", a declarat Yvon Michel.

Cosmin Smochina


Vrea sa se intoarca in Romania

Sarbatorile de Pasti nu au fost prea generoase cu Doroftei, el sarbatorind evenimentul la Montreal. „Mosu", care pe 10 aprilie a implinit varsta de 34 de ani, nu a putut face deplasarea in Romania fiind retinut in Canada pentru o eventuala negociere a contractului pentru meciul cu Gatti. „In vara vin definitiv in Romania. Vreau sa-mi construiesc o casa si sa ma gandesc la viitorul familiei mele. Pana atunci ar fi bine sa mai pun niste bani la ciorap, insa daca nu pot boxa cu Gatti, asta este", a declarat ploiesteanul, pentru care meciul contra canadianului ar putea fi ultimul din cariera.

×
Subiecte în articol: sport