x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Medalie rătăcită caut sportiv român

Medalie rătăcită caut sportiv român

de Carmen Plesa    |    16 Noi 2009   •   00:00
Medalie rătăcită caut sportiv român

Un post de televiziune american şi locuitorii din Tulsa îl caută pe un sportiv român pentru a-i reda o medalie, o plachetă, o insignă şi un tricolor, pe care acesta le-a uitat, în timp ce mergea cu autostopul, în urmă cu aproape 40 de ani.



Locuitorii din Tulsa şi jurnaliştii de la postul local de televiziune îl caută pe un român care, la începutul anilor 70, a uitat mai multe obiecte, între care o medalie de argint şi un tricolor, în maşina unei familii americane care s-a oferit să-l transporte, anunţă postul de televiziune NewsChannel 8

Donnie Oakes, unul dintre locuitorii din Tulsa, şi mama sa ajutau zilele trecute un prieten să facă ordine în garaj, pentru a organiza o vânzare de lucruri vechi, când au făcut o  descoperire interesantă. Au găsit o medalie de argint, o plachetă, o insignă cu un bob şi un steag românesc.

Modul în care aceste premii au ajuns în Oklahoma e învăluit în mister.
Potrivit lui Oakes, deţinătorul lor făcea autostopul, în West Virginia, pe la începutul anilor 1970. Un cuplu l-a luat cu maşina şi l-a dus cât de departe a putut. Când au ajuns şi ei la destinaţia finală, au descoperit medalia, steagul, placheta şi insigna pe scaunul din spate al maşinii. Cum nu aveau idee unde ar putea să-l găsească pe deţinătorul acelor obiecte, le-au pus într-o cutie şi au uitat de ele.

După câteva cercetări, jurnaliştii de la televiziune americană au descoperit că medalia era de la Campionatul Mondial din 1969, când au fost răsplătiţi cu ea membrii echipajului românesc de bob.

"Echipa era formată din Ion Panţuru şi Dumitru Focşăneanu. Aceeaşi echipă a câştigat bronzul la campionatul de la Lake Placid, din 1973", anunţă jurnaliştii americani.

"NewsChannel 8 lucrează în continuare pentru a-l descoperi pe proprietarul de drept al medaliei şi al celorlalte premii", mai anunţă televiziunea americană.

×
Subiecte în articol: sport