x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Memorie scurtă / Cornel Dinu: Nu mai beau de zece ani, Lupu e un idiot!

Memorie scurtă / Cornel Dinu: Nu mai beau de zece ani, Lupu e un idiot!

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Noi 2008   •   00:00
Memorie scurtă / Cornel Dinu: Nu mai beau de zece ani, Lupu e un idiot!

Joi, în timpul lansării voulumului autobiografic „Zâmbind în iarbă”, Cornel Dinu a demonstrat cât de scurtă poate fi memoria. Când îţi doreşti, fireşte! „Nu mai beau de 10 ani”, a eschivat „procurorul” atacul pornit de Dănuţ Lupu. Remeber. În iunie 2006 lui Cornel Dinu i-a fost suspendat permisul de conducere după ce a fost prins băut la volan!



Polemizând pe ieşirea necontrolată a fotbaliştilor Torje, Pulhac şi Ropotan, care au intonat o manea dedicată Stelei la un chef, fostul internaţional Dănuţ Lupu a povestit în Evenimentul Zilei despre aventurile bahice ale fotbaliştilor de la Dinamo sau Rapid, în anii ’80 – ‘90. „În prima perioadă, la Dinamo, inainte de ’90, beam toţi, fără excepţie. La Rapid ne scotea nea Mircea la restaurant, la Vox sau mai ştiu eu pe unde. Veneam cu nevestele, deci... in a doua perioadă, la Dinamo, bea Cornel Dinu pentru toţi", a mai explicat Lupu.

Cuvintele fostului mijlocaş l-au iritat peste măsură pe Dinu, care a luat foc în timp ce acorda autografe la lansarea volumului autobiografic „Zâmbind în iarbă”. „Nu l-aţi văzut pe idiotul ăla de Lupu ce a zis? Că beau eu. Păi eu nu mai beau de zece ani. Nu mai am voie să beau!” – s-a justificat amar Dinu. Ei bine, faptele de dovesc că memoria are „picioare scurte”. Mai ales când este vorba de propriul orgoliul. Astfel nu ne putem explica de ce Cornel Dinu uită o întâmplare petrecută în prima parte a lunii iunie 2006. „Fostul selecţioner al echipei Dinamo, Cornel Dinu, a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins băut la volanul maşinii sale, pe străzile Capitalei. În noaptea de duminică spre luni, Procurorului i-a fost găsită o alcoolemie în sânge de 0,29 la mie. Cornel Dinu completează lista persoanelor publice surprinse de oamenii legii sofând sub influenţa băuturilor alcoolice” – scria Gardianul la acea vreme.

×
Subiecte în articol: sport dinu