x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Minunea s-a înfăptuit!

Minunea s-a înfăptuit!

de Mihai Igirosanu    |    28 Aug 2009   •   00:00
Minunea s-a înfăptuit!
Sursa foto: Jaroslav Legner/DenikSport

Dinamo a răzbunat în Cehia toate frustrările pe care le-a trăit în ultimii ani în competiţiile europene. Trupa lui Dario Bonetti a răsturnat uluitor acel 0-3 stabilit de UEFA în Ştefan cel Mare, obţinând o calificarea miraculoasă în grupele competiţiei.



Pentru Dinamo au marcat Andrei Cristea ('4) şi Marius Niculae ('58, '82). La penalty-urile de departajare au marcat toţi jucătorii de câmp ai lui Dinamo, mai puţin Ianis Zicu. "Câinii" au început în trombă partida de la Liberec, Andrei Cristea demarând urcuşul trupei din Ştefan cel Mare către o revenire aproape neverosimilă. După pauză, Marius Niculae a reuşit "dubla" de care era nevoie. Două întrebări şi pentru suporterii lui Dinamo. Cum v-aţi mai fi putut uita în ochii jucătorilor dacă invazia voastră stupidă ar fi eliminat, practic, echipa din Europa League? Cum vă puteţi uita acum în ochii conducătorilor, când acelaşi gest a închis porţile arenei pentru două din cele trei meciurie din grupele Europa League?

EROUL MATACHE
În ciuda unui start negru la penalty-uri, cu ratarea lui Zicu, Dinamo a câştigat loteria loviturilor de departajare. Titularizat de Dario Bonetti în locul lui Dolha, portarul Matache a devenit eroul serii, asigurând intrarea la penalty-uri prin două intervenţii senzaţionale şi parând ultima lovitură a cehilor, executată de Licka. "Sunt la Monte Carlo deja, aştept tragerea la sorţi. Îl aştept şi pe Gigi Becali", a declarat euforic, la finalul meciului, preşedintele executiv, Cristian Borcea. Aseară, după miezul nopţii sute de fani se strânseseră la stadionul Dinamo pentru a sărbători calificarea. Delegaţia roş-albilor se întoarce azi la ora 14:30.

"Este ceva unic!"
Administratorul-delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a sintetizat perfect calificarea senzaţională: "Este ceva unic în istoria fotbalului românesc. Am câştigat în deplasare, pe terenul unei echipe puternice. Dinamo putea să câştige şi cu 5-0. Este un joc care va râmâne în istoria fotbalului european. Este de felicitat Dinamo! Este fără cuvinte şi sper că este o pildă uluitoare pentru toţi. Este o probă unică. Dinamo i-a dominat pe aceşti cehi. Ar fi fost o mare nedreptate care i s-ar fi întâmplat lui Dinamo". "Am crezut tot timpul că ne putem califica, pentru că ştiam că Slovan nu e o echipă foarte-foarte puternică. Am tratat cum trebuia acest meci, încă de la început. Dacă nu erau acei câţiva suporteri nu ajungeam în situaţia aceasta. Sper că am rezolvat probleme cu fanii prin acest succes", a declarat autorul "dublei" dinamoviste, Marius Niculae.

"O victorie fantastică, o calificare extraordinară, de care nu putem să nu fim mândri, dar aşa e când se depune o muncă serioasă"
Nicolae Badea, preşedinte  - CA Dinamo

×
Subiecte în articol: sport