Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi mai mulţi arbitri sunt vizaţi de DNA pentru fapte de dare şi luare de mită, banii daţi de Penescu arbitrilor fiind de aproximativ 125.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Astfel, sursele citate au precizat că în acest caz au fost deja reţinuţi Cornel Penescu, precum şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin.
Alături de aceştia mai sunt vizaţi în anchetă şi mai mulţi arbitri, printre care Marcel Savaniu, Aurel Bogaciu şi Tiberiu Lajos.
Sursele citate au precizat că ancheta în acest caz a fost demarată, în 2008, şi vizează mai multe infracţiuni de luare şi dare de mită în cadrul unor meciuri de fotbal. Astfel, s-ar fi dat în mai multe rânduri bani arbitrilor. Sumele au fost de 3000, 10.000 şi 15.000 de euro, pentru meciurile dintre FC Argeş şi echipele FC Braşov, Gloria Bistriţa şi Universitatea Craiova.
Penescu ar fi dat bani acestor arbitri, prin intermediul a diverse persoane, pentru a arbitra favorabil meciurile echipei FC Argeş cu echipele menţionate mai sus. Anchetatorii au stabilit că suma totală dată de Penescu ar fi de 54.000 de euro şi 292.000 de lei, mai spun sursele citate.
Alături de cei patru arbitri şi Penescu, mai sunt cercetate şi persoanele de legătură, mai precis cei care au luat banii de la Penescu şi i-ar fi dat arbitrilor.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro