x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mită pentru Florin Prunea / 12 mii de dolari primiţi de la Cornel Penescu!

Mită pentru Florin Prunea / 12 mii de dolari primiţi de la Cornel Penescu!

de Ovidiu Ciutescu    |    15 Mai 2009   •   00:00
Mită pentru Florin Prunea / 12 mii de dolari primiţi de la Cornel Penescu!
Sursa foto: Curierul Zilei/

Florin Prunea, directorul pentru relaţii internaţionale din cadrul FRF, a fost audiat ieri la sediul DNA Piteşti în cadrul "Dosarul Penescu". Chiar dacă la ieşirea de la dialogul cu procurorii anticorupţie Prunea a susţinut că nu ştie în ce calitate a fost chemat la audieri, cotidianul argeşean Curierul Zilei face ordine în nebuloasa ofialului FRF. Conform unui document publicat de respectivul ziar "Florin Prunea a primit mită de la Cornel Penescu"!



Fostul internaţional a zăbovit la dialogul cu procurorii DNA preţ de opt ceasuri, la ieşire - cu o expresie răvăşită - refuzând, iniţial, dialogul cu presa. „Nu ştiu în ce calitate am fost chemat. Regulamentele sportive sînt greu de interpretat. Probabil a durat atît de mult pentru cã a mai fost audiatã şi o altã persoanã. Oricînd voi mai fi chemat, voi veni! Mai mult nu am ce sã comentez, din punctul meu de vedere acele stenograme nu reprezintã nimic", a spus directorul FRF, dupã care s-a urcat în maşinã cu avocatul sãu, Adrian Ion, şi au plecat spre Bucureşti.

Totuşi, cotidianul din Piteşti a publicat în ediţia de astăzi un document în care "nedumerirea" lui Prunea se transformă în mită primită de la patronul echipei FC Argeş, Cornel Penescu. "Astfel, a rezultat cã inculpatul Penescu Gheorghe Cornel în afara arbitrilor cãrora le-a remis sume de bani prin intermediul inculpatului Fãcãleaţã Liviu Ilie, menţionaţi în rezoluţia de începere a urmãririi penale din data de 13.04.2009, a mai dat sume de bani, prin acelaşi inculpat, arbitrilor Caia Sorin Cristian, Danşa Laurenţiu Liviu, Teipa Claudiu, Toderici Mircea, Martiş Marius Marian şi Dan Cristian Lucian, iar inculpatului Ivan Ionel i-a oferit suma de 5.000 dolari prin inculpatul Fãcãleaţã Liviu Ilie, oferta însã fiind refuzatã de arbitru. De asemenea, din cercetãri a rezultat cã inculpatul Penescu Gheorghe a oferit, prin intermediul lui Mincã Cristian, preşedinte al Clubului de Fotbal FC Argeş Piteşti, în datele de 30.09.2008 şi 21.10.2008, numitului Prunea Florian, suma de 2.000 USD pentru ca acesta sã intervinã la Comisia de Disiplinã din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pentru a nu fi sancţionat pentru o abatere, iar la data de 03.11.2008, prin acelaşi Mincã Cristian a oferit numitului Prunea Florian suma de 10.000 USD pentru ca acesta sã intervinã la Comisia de Apel din cadrul Federaţiei Române de Fotbal în vederea anulãrii sau reducerii sancţiunii de 300.000 de lei primite de inculpat", se arată în documentul prezentat de Curierul Zilei.

×
Subiecte în articol: sport