x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mitică Dragomir: Mititelu să scape cât mai poate de Florin Costea!

Mitică Dragomir: Mititelu să scape cât mai poate de Florin Costea!

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Iun 2009   •   00:00
Mitică Dragomir: Mititelu să scape cât mai poate de Florin Costea!

Florin Costea reprezintă, în opinia lui Mitică Dragomir, cheia eşecului Universităţii Craiova în acest final de campionat. Mai precis, toanele vedetei din Rm. Vâlcea, care au stricat atmosfera în vestiar şi care au dus la demiterea "total aiurea" a lui Nicolo Napoli. Şeful LPF îi transmite lui Adrian Mititelu că "dacă mai rămâne la Craiova, Florin Costea nu va mai fi productiv. Mai bine îl dă acum şi ia un sac de bani pe el".



Cu aere de mic...

"Craiova s-a grăbit să-l dea pe Napoli afară şi au greşit că nu i-au "tăiat" nasul lui Costea când a trebuit. Dacă ar fi să-i dau un sfat lui Mititelu, acesta ar fi să scape de Costea pe bani buni acum pentru că s-ar putea să nu mai ia nici jumate în viitor. El a ajuns să câştige meciuri de unul singur, a câştigat bani mulţi, iar banii strică fel de fel de caractere", a spus Dumitru Dragomir la Sport Total FM.  Aceste fiţe, despre care vorbeşte Mitică Dragomir, nu sunt "de provenienţă recentă" la vedeta oltenilor. Le are de când era junior, a crescut cu ele şi i s-au accentuat în momentul în care a atins un pic palma celebrităţii mioritice. De altfel, într-o emisiune GSP Tv, Dan Udrea a invitat în urmă cu ceva timp doi foşti antrenori pe care Florin Costea i-a avut la clubul FC Teleşpan'97. Ambii l-au lăudat necondiţionat, ba mai aveau niţel şi îl treceau la campionul "rege neîncoronat al bunului simţ" şi la multe altele. Am privit emisiunea zâmbind, pentru că ceea ce afirmau cei doi intervievaţi nu făcea decât să complice treaba pentru Nicolo Napoli, antrenorul de atunci al lui Costea. De ce? Pentru că aşa a fost obişnuit vâlceanul încă de mic. Mai precis, ori de câte ori i-a cântat cineva în coarne a urmat răzvrătirea şi atmosfera proastă care s-a produs în jurul său. Asta pentru că Florin Costea, îşi aminteşte un alt antrenor de la juniori, "nu a fost niciodată un cuminte în vestiar. Nu a fost genul de jucător Raul Rusescu - coleg de grupă cu el şi care acum a devenit campion cu Urziceni. Raul muncea şi era foarte serios. Păi Eduard Wagner de la Dinamo făcea umbră clubului nostru pentru Rusescu încă de când avea copilul 8 ani. Şi a rămas tot modest. În schimb, Costea, dacă nu avea chef nu se pregătea. Inventa câte ceva, câte o problemă. Îmi amintesc faptul că o dată l-am dus la un control la Pompiliu Popescu. Se văita mereu că nu ştiu ce îl doare. Fireşte, nu avea nimic. Îl durea vedetismul. Pentru că se considera vedetă, superior celorlalţi de mic. Nu vreau să îmi amintesc episodul de după transferul său ratat la Rapid. Deşi avea 16 ani, nu te mai puteai înţelege cu el. Avea senzaţia că Maradona s-a născut prin el".

×
Subiecte în articol: sport costea