Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, şi preşedintele Stelei, Valeriu Argăselă, foşti colegi la echipa din Ghencea, s-au contrat dur în direct la o emisiune în direct la GspTV, potrivit Antena3.ro.
Mihai Stoica l-a atacat pe actualul şef din Ghencea, spunând că acesta ar trebui să îşi dea demisia din moment ce echipa a ajuns pe locul al 8-lea în campionat, în urmă cu câteva etape.MM Stoica: Tu te-ai gandit sa demisionezi?
Argăseală: Nu!
MM Stoica: Credeam că te-ai gândit la asta după ce v-aţi bătut joc de o muncă de atâţia ani! Mi-am adus aminte că nu m-ai lăsat să intru la partida cu Unirea Urziceni!
Argăseală: Te rog frumos să spui adevărul!
MM Stoica: Atunci cum explici că nu am fost lăsat de bodyguarzi să intru în stadion? Tu îţi imaginezi că eu aş fi rămas la echipă dacă formaţia ajungea pe 8? Eu te-am adus la Steaua şi nu m-am aşteptat niciodată că vei ajunge să conduci clubul ăsta! E o pălărie prea mare pentru tine şi ţi-a căzut pălăria pe ochi!
Argăseală: Probabil tu crezi că o să cădem de tot!
MM Stoica: Vali, aţi căzut deja! Sunteţi pe locul 8! Vali, când eram eu la Steaua tu vorbeai vreodată?
Argăseală: Adică, cum, mă? Eram mut sau ce?
MM Stoica: Vali, probabil eşti afectat de egalul ăsta...dar...conduceam clubul amândoi, ce făceam? Relaţia dintre noi era una de subordonare!