x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Monica Niculescu eliminată din primul tur al probei de dublu de la Kremlin Cup

Monica Niculescu eliminată din primul tur al probei de dublu de la Kremlin Cup

19 Oct 2021   •   22:00
Monica Niculescu eliminată din primul tur al probei de dublu de la Kremlin Cup

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a plecat la turneul de la Moscova fără să fi avut parteneră pentru proba de dublu, Gabrielei Ruse fiindu-i refuzată viza. În cele din urmă, Niculescu s-a regăsit cu vechea ei parteneră, Vitalia Diatchenko, dar cele două au fost eliminate din primul tur.

Monica Niculescu și Vitalia Diatchenko (Rusia) au întâlnit în primul tur al Kremlin Cup, de la Moscova, perechea ruso/slovacă alcătuită din Alexandra Panova și Viktoria Kuzmova, fiind învinse în două seturi, cu scorul final de 7-5, 6-2, după un meci ce a durat o oră și 21 de minute.

Niculescu și Diatchenko au început bine, conducând cu 4-1, însă au fost apoi egalate, pierzând în final setul, după ce au salvat 4 mingi de set, la 4-5.

Setul secund l-au cedat în doar 33 de minute, după ce au pierdut două gameuri pe propriul serviciu.

Niculescu și Diatchenko au mai evoluat împreună în 2011, la Marbella, când au ajuns până în semifinale, dar și în debutul sezonului 2015, în Australia, la Hobart, unde au pierdut finala, precum și la Grand Slam-ul de la Melbourne, unde au fost eliminate în turul 2.

Pentru prezența în primul tur la Moscova, cele două vor fi recompensate cu un punct WTA și 3.500 USD.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: monica niculescu