x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Nan Yong, demis din funcţia de preşedinte al federaţiei de fotbal din China

Nan Yong, demis din funcţia de preşedinte al federaţiei de fotbal din China

22 Ian 2010   •   00:00

Preşedinte Federaţiei de Fotbal din China (CFA), Nan Yong, interogat de poliţie în legătură cu ancheta în cazurile de corupţie şi meciurile aranjate alături de cei doi vicepreşedinţi săi, a fost demis din funcţie, a anunţat, vineri, agenţia de presă China Nouă, citată de AFP.

"Decizia de demitere a lui Nan Yong din funcţia de director şi a lui Yang Yimin de adjunct vine ca urmare a faptului că ei au fost reţinuţi de către poliţie", a declarat ministrul sportului Cui Dalin, citat de China Nouă.

Conform presei locale, Nan Yong, care a fost numit doar în urmă cu un an la conducerea unei federaţii măcinată de scandaluri, a fost arestat de către poliţie pentru a fi "interogat" în oraşul Liaoning. Cei doi vicepreşedinţi ai săi, Yang Yimin şi Zhang Jianqiang, responsabili cu supravegherea arbitrilor în prima divizie, au fost, de asemenea, reţinuţi pentru aceleaşi fapte.

Conform ziarului Soccer Daily, arestările au avut loc vinerea trecută. În plus, potrivit aceleaşi surse, altor doi conducători din fotbal le-a fost interzis să părăsească oraşul Beijing.

Din noiembrie 2009, poliţia a arestat cel puţin 21 de oficiali ai Federaţiei şi cluburilor, interogând mai mult de 100 de suspecţi. Această investigaţie vine ca urmare a acuzaţiilor de pariuri trucate, arbitrii corupţi şi meciuri aranjate din anul 2006.

Fotbalul chinez se confruntă cu critici puternice în ţară, cu atât mai mult cu cât echipa naţională a Chinei nu a reuşit să se califice la turneul final al Cupei Mondială 2010 din Africa de Sud.

×
Subiecte în articol: sport