x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Niciun român nu figurează în ancheta care dă cel mai bun fotbalist al anului!

Niciun român nu figurează în ancheta care dă cel mai bun fotbalist al anului!

de Ovidiu Ciutescu    |    30 Oct 2009   •   00:00
Niciun român nu figurează în ancheta care dă cel mai bun fotbalist al anului!

FIFA a anunţat astăzi cei 23 de jucători nominzaliaţi pentru titlul de fotbalistul anului 2009. Numele marelui câştigător va fi dezvăluit la 21 decembrie, într-o gală organizată la Zurich.



Căştigătorul anchetei va fi desemnat pe baza votului dat de antrenorii şi căpitanii echipelor naţionale afiliate la FIFA. Fiecare dintre cei care au drept de vot vor desemna un top care cuprinde 5 dintre cele 23 de propuneri ale forului internaţional. Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul fotbalului feminin.

Cei 23 de fotbalişti nominalizaţi sunt următorii: Michael Ballack (Germania), Gianluigi Buffon (Italia), Iker Casillas (Spania), Cristiano Ronaldo (Portugalia), Diego (Brazilia), Didier Drogba (Coasta de Fildeş), Michael Essien (Ghana), Samuel Eto'o (Camerun), Steven Gerrard (Anglia), Thierry Henry (Franţa), Zlatan Ibrahimovici (Suedia), Andrés Iniesta (Spania), Kaká (Brazilia), Frank Lampard (Anglia), Luis Fabiano (Brazilia), Lionel Messi (Argentina), Carles Puyol (Spania), Franck Ribéry (Franţa), Wayne Rooney (Anglia), John Terry (Anglia), Fernando Torres (Spania), David Villa (Spania) şi Xavi (Spania).

La feminin sunt nominalizate zece jucătoare: Nadine Angerer (Germania), Sonia Bompastor (Franţa), Cristiane (Brazilia), Inka Grings (Germania), Mana Iwabuchi (Japonia), Simone Laudehr (Germania), Marta (Brazilia), Birgit Prinz (Germania), Kelly Smith (Anglia) şi Abby Wambach (USA).

×
Subiecte în articol: sport