x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Niculae şi Alexe nu vor juca la Vaslui

Niculae şi Alexe nu vor juca la Vaslui

17 Mai 2010   •   00:00

Dinamo are din nou probleme în ofensivă: atacanţii Marius Alexe şi Marius Niculae nu vor putea evolua în meciul cu FC Vaslui,  din ultima etapă. Primul a suferit o entorsă la genunchi în meciul cu Astra, iar cel de-al doilea a fost diagnosticat cu pubalgie, informează site-ul oficial al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Marius Alexe a efectuat luni dimineaţa o rezonanţă magnetică şi a fost diagnosticat cu entorsă la genunchi, fiind nevoit să-şi întrerupă activitatea 3-4 săptămâni. Sezonul s-a încheiat şi pentru Marius Niculae, accidentat la ultimul antrenament dinaintea partidei cu Astra. Niculae a fost diagnosticat cu pubalgie.

Mijlocaşii Gabriel Torje şi Gabriel Boştină nu vor putea evolua nici ei la Vaslui, fiind suspendaţi din cauza cumulului de cartonaşe galbene acumulate în acest campionat.

În aceste condiţii, directorul executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, nu este prea optimist în privinţa ocupării locului şase, ultimul calificant în Europa League.

"Rapid îşi va recupera punctele de la TAS, iar noi nu vom putea bate la Vaslui nici dacă ei joacă cu echipa a treia. Avem foarte mulţi indisponibili. Jucătorii trebuie să se trezească, dacă nu prindem cupele europene va fi coşmar pentru ei", a spus Borcea.

Partida FC Vaslui - Dinamo, din cadrul etapei a 34-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 17:00.

×
Subiecte în articol: redactie