x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport O CONFERINŢĂ PENIBILĂ - Gigi acuză probleme financiare

O CONFERINŢĂ PENIBILĂ - Gigi acuză probleme financiare

30 Oct 2008   •   00:00
O CONFERINŢĂ PENIBILĂ - Gigi acuză probleme financiare

Patronul Stelei a organizat ieri un simulacru de conferinţă, pe motiv că “începe campania electorală şi timp de o lună nu mai apar la televiziune”.



După ce acum trei zile şi-a umflat muşchii ameninţând că nu va mai da declaraţii la televiziuni, ceea ce ar duce la scăderea ratingurilor, Gigi Becali s-a înfuriat când a văzut că nici o televiziune nu îi difuzează în direct parodia de conferinţă de presă organizată ieri la “Palat” Enervat la culme că nu mai are cui să-i facă rating, Gigi a sunat pe cineva din trustul Pro, stabilind să apară aseară, după ora 19:00, la televiziunea sportro.

În principiu, Becali a chemat presa să se plângă că are cheltuieli mari şi că e nevoit să plătească lunar o chirie. “La Dinamo le dă baza sportivă gratuit pentru 49 de ani, iar lui Becali îi cere 65.000 de euro pe lună? Am investit aproximativ 9-10 milioane de euro în baza sportivă. Iar acum trebuie să le dau 65.000 de euro pe lună”. Practic, patronul Stelei şi-a pregătit terenul pentru a justifica de ce nu a dat jucătorilor prima de calificare în Liga Campionilor, fapt reclamat de Neşu. “Păi, Neşu avea o hîrtie din care reieşea că nu mai are nici o pretenţie financiară şi acum vine el să spună că nu şi-a primit prima. Numai şase jucători au primit prima de 150.000 de euro şi nici măcar ei nu trebuia să o ia, dar aşa am vrut eu”.

Atacuri şi umilinţe
Gigi Becali l-a atacat iar pe managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica. “Îl rog în mod public să nu mai comenteze de Steaua. Cred că din această cauză a vorbit Neşu de bani, pentru că a fost pus de MM. Dacă MM are o obsesie cu Steaua să meargă la doctor, să se vindece. Să vorbească de Urziceniul lui şi să lase Steaua în pace”. Apoi l-a umilit pe preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală. “Argăseală face ce-i spun pentru că eu sunt patronul. Patronul e patron! Trebuie să se facă ce spun eu”. Argăseală a afirmat că ierarhia trebuie respectată: “În orice societate trebuie să existe ordine”.

×
Subiecte în articol: sport