x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport O firmă spaniolă va produce un vin în memoria lui Dobrin

O firmă spaniolă va produce un vin în memoria lui Dobrin

18 Feb 2010   •   00:00

Una din cele mai renumite firme de vinuri din Spania va produce o specialitate care se va numi "Prinţul din Trivale", în memoria fostului fotbalist al lui FC Argeş, Nicolae Dobrin.
Conform agenţiei Mediafax, spaniolii au contactat-o pe soţia fostului fotbalist, Gica Dobrin, pentru a-i cere acceptul de a-l pune pe etichetele sticlelor de vin pe Nicolae Dobrin. "Nu am nimic împotrivă ca spaniolii să facă acest vin şi le-am trimis mai multe poze cu Gicu pentru a alege din ele. Vor veni la Piteşti pentru a discuta condiţiile contractuale. Iniţial m-au chemat pe mine în Spania, dar nu m-am dus pentru că mă tem de zborul cu avionul. Încă nu a fost fixat preţul la care se vinde acest vin", a declarat soţia fostului fotbalist.
Nicolae Dobrin a încetat la 27 octombrie 2007, la Spitalul Judeţean din Piteşti. El a debutat în primul eşalon la 14 ani şi 10 luni, iar de-a lungul carierei a fost declarat de trei ori cel mai bun fotbalist român, în 1966, 1967 şi 1971. În acea perioadă, el a fost foarte aproape de un transfer la formaţia spaniolă Real Madrid, dar regimul comunist i-a interzis să plece.

×
Subiecte în articol: redactie