Oltchim va disputa, sâmbătă, ultimul meci din grupa principală II a Ligii Campionilor, în deplasare, cu Viborg, deţinătoarea trofeului. Indiferent de rezultatul acestei întâlniri, vâlcencele nu mai pot pierde primul loc în grupă, poziţie care le permite să joace returul din semifinale pe teren propriu.
Principala problemă a trupei lui Radu Voina va fi tot o româncă, extrema dreaptă Cristina Vărzaru, principala marcatoare a lui Viborg şi a treia golgeteră a competiţiei, cu 68 de reuşite. Partida Viborg - Oltchim va fi transmisă în direct de Sport.ro, sâmbătă, de la ora 15:15.
Maier şi Beşe, încă doi ani
Chiar înaintea plecării spre Danemarca, handbalistele Ramona Maier şi Valeria Beşe Motogna au semnat prelungirea contractelor cu Oltchim, scadente la 1 iulie, pentru încă doi ani. "Ambele sunt fete de caracter. Am semnat prelungirea contractelor fără să ceară nimic în plus. La încă şase fete le expiră contractele în vară, voi discuta cu fiecare în parte după ce ne întoarcem din Danemarca", a declarat preşedintele lui Oltchim, Ioan Gavrilescu.
Oficialul a precizat că şi antrenorul Radu Voina are toate şansele să continue la Oltchim: "Nu am discutat cu Radu Voina. Dacă echipa îşi va îndeplini obiectivul propus pentru acest sezon, adică accederea în finala Ligii Campionilor, atunci are toate şansele să continue, aşa este şi normal".