Antrenorul lui Oltchim, Radu Voina, nu va putea conta pe şase jucătoare la meciul tur cu ETO Gyor, din semifinalele Ligii Campionilor, programat duminică, în Ungaria.
Voina are la dispoziţie decât o singură stranieră, ucraineanca Anastasia Pidpalova, în timp ce unguroaica Gabriella Szucs a fost lăsată în afara lotului. O altă handbalistă din Ucraina, Olena Vaşciuk, are probleme cu viza, iar o a treia, Rehina Shymkute, este accidentată. Ramona Maier Farcău nu va merge nici ea în Ungaria, după ce a suferit o entorsă la antrenamentele naţionalei.
Ultima pe lista indisponibilelor este portăriţa Talida Tolnai, care a contactat o gripă puternică. De asemenea, Valentina Ardean Elisei şi Clara Vădineanu sunt nerefăcute după intervenţii chirurgicale.
Narcisa Lecuşanu crede că returul de la Vâlcea va fi decisiv pentru calificarea în finala Ligii Campionilor: "Eu cred că putem să învingem la Gyor şi să ne facem mai uşoară calificarea în marea finală. Oricum, calificarea se va juca la Vâlcea, indiferent de scorul din Ungaria. În opinia mea, Oltchim, Gyor, Larvik şi Viborg au şanse egale la câştigarea trofeului pus în joc, nu există o favorită", a spus Lecuşanu înaintea plecării spre Ungaria.
Partida tur dintre Gyor ETO şi Oltchim Râmnicu Vâlcea va avea loc duminică, de la ora 18:15, şi va fi transmisă în direct de Sport.ro. Returul este programat la 18 aprilie.