Fetele de la Oltchim şi-au asigurat calificarea între cele mai bune patru echipe ale Ligii Campionilor, după ce au remizat în deplasare, 32-32, cu Dinamo Volgograd.
Acest rezultat, coroborat cu înfrângerea surprinzătoare suferită de Viborg, deţinătoarea trofeului, la Viena, scor 31-35 cu Hypo, o plasează pe campioana României pe primul loc în grupa principală II, cu 3 puncte avans faţă de reprezentanta Danemarcei. Poziţie pe care poate să o menţină dacă va învinge în următorul joc pe Hypo, acasă, la 14 februarie.
În această situaţie, meciul din deplasare cu Viborg, din ultima etapă, ar conta doar pentru palmares. "Suntem fericiţi de calificarea în semifinale. Normal că ne dorim să batem pe Hypo, dar e bine că nu va exista presiune, astfel că va conta mai mult calitatea jocului. La fel va fi şi la Viborg, unde putem juca fără teamă", a declarat preşedintele clubului vâlcean, Ioan Gavrilescu.
Dacă va termina grupa pe primul loc, Oltchim va juca în semifinale cu a doua clasată în grupa I, unde favorite sunt Gyor şi Larvik, având avantajul de a disputa returul pe teren propriu.