Steaua s-a impus greu la Targu-Jiu, Rapid a facut egal la Galati, Panduru a demisionat.
In ultimul meci inaintea primei manse din turul 1 al Cupei UEFA, Steaua s-a impus mai usor decat o arata scorul, la Tg. Jiu. Gazdele s-au ales cu a cincea infrangere din tot atatea meciuri si pare sortita unei reveniri rapide in Divizia B. Desi au ratat numeroase ocazii de gol, elevii lui Oleg Protasov n-au reusit sa bifeze cele trei puncte decat in minutul 75, cand Gabriel Bostina a transformat superb o lovitura libera de la circa 30 de metri. APATIE. Prima repriza a meciului n-a facut decat sa plictiseasca spectatorii, care au luat cu asalt arena din Targu Jiu cu doua ore inainte de startul confruntarii. Steaua a deschis rapid scorul, prin Nicolita (â10), internationalul de tineret inscriind simplu, din careul de 6 metri, direct dintr-o aut executat de Ogararu. Faza hilara, din care fundasii gorjeni n-au inteles nimic. Pana la pauza, cateva sanse irosite cu lejeritate de bucuresteni, pase gresite si o echipa-gazda parca resemnata. ZVACNIRE. Imediat dupa pauza, Pandurii lui Viorel Hizo au dat semne ca exista, Iulian Stefan surprinzandu-l pe Hamutovski cu un sut de la distanta. Numai ca, tipic pentru o echipa mica din Divizia A, gazdele s-au retras panicate in fata careului, permitand Stelei sa atace in valuri. Inevitabil, oaspetii au punctat prin Bostina, plecand cu obiectivul indeplinit de la Targu-Jiu. Pana la final, meciul a trenat, Steaua conservandu-si fortele pentru deplasarea de la Oslo, din Cupa UEFA, iar gazdele nereusind sa-si depaseasca statutul de candidata la retrogradare. "A fost foarte cald si asta si-a pus amprenta pe joc. Ne-am indeplinit obiectivul si putem merge in Norvegia cu moralul ridicat", a declarat antrenorul Stelei.
CU VALERENGA, LA BACAU
|
Dupa ce terenul din Ghencea a fost suspendat pentru un meci din Cupa UEFA, Steaua asteapta acceptul forului european pentru ca returul cu Valerenga sa se desfasoare la Bacau. Jucatorii stelisti au fost intrigati de decizia luata la Geneva. "E absurd! Echipele romanesti disputa si asa putine meciuri in cupele europene, acum le mai jucam si in alta parte decat pe propriul teren", a spus Bostina. "Practic, vom juca doua meciuri in deplasare. Nu e drept, pentru ca pe alte stadioane se intampla lucruri mult mai grave. Nu a existat rasism pe stadionul nostru la meciul cu Shelbourne", a completat Ogararu. Antrenorul Oleg Protasov a declarat ca Steaua nu are alta solutie decat sa accepte pedeapsa: "Nu am idee de ce s-a hotarat asta si pe ce baza. Nu putem spune ca este un abuz, dar va fi mai greu pentru noi". Jucatorii stelisti se gandeau sa protesteze fata de decizia la meciul cu Valerenga, dar presedintele executiv, Mihai Stoica, a spus ca acest lucru nu se va intampla, deoarece ar putea atrage o sanctiune si mai mare din partea UEFA. Mai toti oamenii de fotbal din Romania s-au pronuntat, spunand ca hotararea UEFA este una pe cat de aspra, pe atat de nedreapta.
|
Citește pe Antena3.ro
DIVIZIA A - ETAPA A 5-A
|
Vineri
Prepelita (â14), M. Radu (â54) / Mazilu (â46, â69) V. Tanase (â43), Aldea (â45+1 - pen., â66 - pen.) / D. Niculae (â11), N. Constantin (â21), Buga (â39) Tilinca (â10), Anca (â24), Surdu (â62, â72) Jovanovici (â43) / Cl. Dragan (â7), C. Petre (â59) Ov. Petre (â5, â82), V. Moldovan (â75, â90) Ieri R. Miclea (â32, â76, â90+4) / Gurita (â53) Iulian Stefan (â47) / Nicolita (â10), Bostina (â75) Cl. Niculescu (â15, â27), Moti (â45), Zicu (â65,â68), Vl. Munteanu (â84) ETAPA A 6-A. Vineri, 16 septembrie: FCM Bacau - Poli Iasi (18:00, Telesport), Farul - FC Vaslui (20:00, National TV) Sambata, 17 septembrie: Gloria - Otelul (17:00, Telesport), Jiul - FC Arges (17:00), Sportul - FC National (17:00, TVR 2) Duminica, 18 septembrie: CFR Cluj - Poli Timisoara (16:00, Telesport), Rapid - Pandurii (18:30, National TV), Steaua - Dinamo (20:15, TVR 1) |
DIVIZIA A - CLASAMENT
|
|
DIVIZIA B - ETAPA A 4-A
|
SERIA I
Gloria Buzau - Callatis Mangalia 3-0, FC Brasov - Petrolul Moinesti 3-0, Precizia Sacele - Cetate Suceava 0-0, FC Botosani - Midia Navodari 1-0, Dacia Unirea Braila - Ceahlaul Piatra Neamt 1-0, FCM Targoviste - Portul Constanta 3-0, Laminorul Roman - Forex Brasov 2-3, Dunarea Galati - Altay Constanta 3-1. Clasament: 1. FC Botosani - 9p, 2. Dacia Unirea Braila - 7p, 3. Ceahlaul Piatra Neamt - 7p. SERIA a II-a Inter Gaz Bucuresti - Astra Ploiesti 1-0, Minerul Motru - Rapid II Bucuresti 3-1, Petrolul Ploiesti - CSM Ramnicu Valcea 1-2, CS Otopeni - FC Sibiu 1-0, Dacia Mioveni - Poiana Campina 2-0, Dinamo II Bucuresti - Unirea Urziceni 0-0, FC Caracal - Dunarea Giurgiu 2-0, Universitatea Craiova - Juventus Bucuresti 2-0. Clasament: 1. CSM Ramnicu Valcea - 12p, 2. Universitatea Craiova - 10p, 3. Dacia Mioveni - 8p. SERIA a III-a Liberty Salonta - IS Campia Turzii 0-0, Gaz Metan Medias - Corvinul Hunedoara 3-0, FC Bihor - UTA Arad 1-2, FCM Resita - Minerul Lupeni 2-0, Armatura Zalau - Apulum Alba Iulia 1-3, Unirea Dej - Gloria II Bistrita 0-0, CFR Timisoara - Universitatea Cluj 0-3, Olimpia Satu Mare - Unirea Sannicolau Mare 3-2. Clasament: 1. Universitatea Cluj - 10p, 2. Gaz Metan Medias - 10p, 3. Minerul Lupeni - 7p. |