x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Panduru şi Bergodi au cele mai mari şanse de a prelua pe Steaua

Panduru şi Bergodi au cele mai mari şanse de a prelua pe Steaua

18 Mai 2009   •   00:00
Panduru şi Bergodi au cele mai mari şanse de a prelua pe Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, în această dimineaţă, că Bergodi şi Panduru au cele mai mari şanse să antreneze gruparea din Bulevardul Ghencea după demisia lui Marius Lăcătuş.

"Încă nu am vorbit cu nimeni din această listă de patru antrenori. Mai întâi trebuie să mă hotărăsc cu cine voi vorbi prima dată. Mai întâi aşteptăm să se termine campionatul şi apoi mai vedem. Pe listă sunt Bergodi, Zenga, Panduru sau Dan Petrescu. Petrescu nu cred că va putea veni, iar Zenga are acum o carte de vizită bună în Italia. Deşi pe Zenga cred că îl poate lua Raluca de mână, să-l aducă imediat aici. Nu cred că pe această listă pot apărea alţi antrenori", a spus Becali, citat de Mediafax.

Becali a precizat că vrea să fie prezent la antrenamentele steliştilor pentru a exista "o disciplină de fier" în rândul jucătorilor. "În perioada asta o să vin aici, să stau la antrenamente, pentru că în astea două săptămâni cât a mai rămas trebuie să fie o disciplină de fier dacă vrem să câştigăm ultimele trei meciuri. Îmi doresc să prindem unul dintre locurile patru sau cinci, acum ăsta trebuie să fie obiectivul şi nu avem ce facem", a mai spus Becali.

Finanţatorul Gigi Becali a sosit la stadionul Steaua, luni dimineaţă, pentru a urmări antrenamentul pe care îl vor efectua jucătorii "roş-albaştri". Înaintea patronului stelist, la stadion a venit şi fostul antrenor al echipei "roş-albastre", Marius Lăcătuş.

Tehnicianul Marius Lăcătuş a demisionat, ieri, din funcţia de antrenor principal al echipei Steaua, după o discuţie avută cu finanţatorul Gigi Becali. Interimatul la conducerea tehnică a Stelei va fi asigurat de italianul Massimo Pedrazzini. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport