x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Penescu şi Făcăleaţă, la DNA Piteşti pentru audieri

Penescu şi Făcăleaţă, la DNA Piteşti pentru audieri

30 Apr 2010   •   00:00

Finanţatorul echipei de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, s-au prezentat, în această dimineaţă, la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA pentru a fi audiaţi de către procurorii anticorupţie.



La intrarea în sediul DNA Piteşti, cei doi nu au făcut declaraţii, însă este posibil, potrivit unor surse judiciare, ca venirea lor la audieri să aibă legătură cu dosarul în care au fost reţinuţi arbitrii focşăneni Ionică Serea şi Marius Martiş.

Astăzi, urmează ca cei doi arbitri să fie prezentanţi magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă pe 29 de zile pentru luare de mită în cazul lui Ionică Serea şi complicitate la dare şi luare de mită în cazul lui Marius Martiş, potrivit Mediafax.

Arbitrul de fotbal de Liga I, Marius Martiş, audiat joi seară de procurorii anticorupţie, la DNA Piteşti şi a cărui casă din Focşani a fost percheziţionată de procurori, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru complicitate la luare şi dare de mită, iar fostul arbitru Ionică Serea a fost reţinut de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită, ambii fiind suşi în arestul Poliţiei Judeţene Argeş.

Serea, în vârstă de 41 de ani, a fost retrogradat în lotul B de arbitraj, în aprilie 2009, pentru prestaţia din semifinala Cupei României, CFR Cluj-FC Vaslui, scor 1-0, şi nu mai avea posibilitatea să mai conducă vreun meci din cauza vârstei sale.

În iulie 2009, numele lui Marius Martiş a fost vehiculat printre numele a 13 arbitri incluşi de Comisia Centrală a Arbitrilor pe lista pentru sezonul 2009-2010 al Ligii I şi care ar fi fost implicaţi în scandalul de corupţie în care este judecat patronul echipei FC Argeş, Cornel Penescu.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, a fost arestat în 16 aprilie, în dosarul "Mită în fotbal", fiind acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă şi iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat. El a fost trimis în judecată în stare de arest, alături de fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi fostul director general al firmei Pic, Liviu Făcăleaţă.

În 30 ianuarie 2010, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin şi fostul director al PIC Piteşti, Liviu Făcăleaţă, judecaţi pentru fapte de corupţie, au părăsit Penitenciarul Mărgineni, fiind puşi în libertate.

Alţi zece inculpaţi din acelaşi dosar, respectiv directorul pentru relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal, Florin Prunea, observatorul federal Marcel Lică şi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu, Cristian Lucian Dan şi Sorin Caia, administratorul FC Argeş, Gheorghiţă Pieca, fostul preşedinte al formaţiei piteştene, Cristian Mincă, şi Daniela Cârstina, director în cazul societăţii PIC, acuzaţi şi ei de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată în stare de libertate în acelaşi dosar.

Potrivit acuzaţiilor de la dosar, în perioada 2006 - aprilie 2009, Gheorghe Cornel Penescu, Liviu Ilie Făcăleaţă, Cristian Mincă, Gheorghiţă Pieca şi Constantin Gheorghe au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale.

×
Subiecte în articol: sport