Perechea Horia Tecău/Marcus Daniell (România/Noua Zeelandă) a câştigat, sâmbătă, finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Auckland. Competiţia a fost dotată cu premii în valoare totală de 355.500 de dolari.
Tecău şi Daniell au învins, cu scorul de 7-5, 6-4, cuplul brazilian Marcelo Melo/ Bruno Soares, într-un meci ce a durat 80 de minute. Pentru câştigarea turneului de la Auckland perechea Tecău/Daniell a câştigat un premiu de 19.500 de dolari şi a obţinut 250 de puncte în clasamentul mondial al probei de dublu. Învinşii din finală au câştigat un premiu de 10250 de dolari şi 150 de puncte. În finala probei de simplu, jucătorul american John Isner l-a învins pe fracenzul Arnaud Clement, cu scorul de 6-3, 5-7, 7-6 (7/2).
"Niciodată nu am crezut că vom câştiga acest titlul, însă a fost un lucru pozitiv că am evoluat bine şi am fost o echipă greu de învins", a precizat Tecău. Pentru a putea evolua în acest turneu perechea Tecău şi Daniell a primit un wild card din partea organizatorilor, deoarece locul în clasamentul mondial nu a permis accesul direct pe tabloul probei de dublu. Tecău a adăugat că nu a fost dezamăgit când a aflat că singura sa şansă să evolueze în această competiţie este să facă pereche cu sportivul neo-zeelandez, care se află pe locul 670 mondial. "Primul meu gând a fost acela de a fi foarte fericit că pot juca, că am o şansă. Apoi am picat cu celălalt cuplu care a primit wild-card chiar în primul tur, şi m-am gând că este bine pentru noi că vom avea o primă rundă uşoară. Mă antrenasem cu Marcus şi am văzut că are un joc foarte bun", a completat sportivul român citat de stuff.co.nz.
Şi Marcus Daniell s-a declarat surprins de acest succes: "Această victorie este complet neaşteptată. Lucrul pozitiv din această experienţă e încrederea că pot juca cu astfel de jucători la un asemenea nivel".
Citește pe Antena3.ro