x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Piţurcă, prezent la antrenamentul Craiovei

Piţurcă, prezent la antrenamentul Craiovei

21 Mai 2010   •   00:00

Fostul antrenor al echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, s-a întâlnit, vineri, cu finanţatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu. Piţurcă s-a întâlnit cu Mititelu la ora 16:30, după care a mers la Stadionul Ion Oblemenco, unde a urmărit antrenamentul Universităţii de pe margine.

La întâlnire a fost prezent şi tehnicianul Gabriel Boldici, fost secund al lui Piţurcă la Steaua şi la echipa naţională.

După antrenament, Piţurcă a discutat cu Mititelu în sediul clubului craiovean, ulterior urmând să asiste la meciul pe care echipa a doua a grupării, Primăvara Craiova, îl va disputa cu liderul Seriei a IV-a din liga C, FCM Târgovişte.

La începutul lunii mai, Victor Piţurcă s-a întâlnit şi cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, la imobilul celui din urmă. După întâlnire, Becali a declarat că a băut o cafea cu Victor Piţurcă, apoi a recunoscut că şi-l doreşte pe fostul selecţioner la echipa sa.

După câteva zile, patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a declarat că Piţurcă i-a promis că va veni antrenor la Craiova dacă echipa olteană reuşeşte să rămână în Liga I.

×
Subiecte în articol: redactie