x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Presa engleză laudă evoluţia Unirii Urziceni

Presa engleză laudă evoluţia Unirii Urziceni

26 Feb 2010   •   00:00

Campioana României a părăsit cu fruntea sus Europa League, în urma înfrângerii cu 3-1 suferită în faţa lui FC Liverpool, în manşa secundă a 16-imilor de finală, însă întreaga presă engleză a avut cuvinte de apreciere la adresa jocului prestat de echipa antrenată de Ronny Levy.
"Când la tragerea la sorţi Liverpool a picat cu campioana României, s-a presupus că englezii se vor califica foarte lejer, cu atâta uşurinţă sunt subestimate echipele est-europene. Dar Unirea a avut, în faţa celebrilor săi oaspeţi, aerul unei echipe hotărâte să răstoarne stereotipurile. Aşa cum era de aşteptat într-o ţară din care este Gheorghe Hagi, echipa lui Ronny Levy a fost completă din punct de vedere tehnic, iar în Răzvan Pădureţu a avut un jucător care l-ar putea egala pe «Maradona al Capaţilor»", a scris Daily Telegraph.
The Guardian a remarcat că pentru prima oară în ultimele cinci luni FC Liverpool a reuşit să înscrie de mai mult de două ori într-un meci, Iar Steven Gerard a devenit, prin golul marcat pe stadionul Steaua, cel mai bun marcator din cupele europene produs vreodată de Marea Britanie. "Nu e un bilanţ rău. Rezultatul este nedrept, având în vedere haosul pe care campionii României l-au creat în apărarea oaspete. Aceasta a fost prima înfrângere a Unirii Urziceni, pe teren propriu, în acest sezon al cupelor europene", a notat sursa citată.
The Independent a remarcat că, prin calificarea în finală, Liverpool a evitat "o potenţială ruşine", iar The Sun a scris că partida cu Unirea a fost pe punctul de a deveni "cele mai ruşinoase 90 de minute pentru antrenorul Rafa Benitez". "Antrenorul Unirii, Ronny Levy, jurase că va încerca să obţină un rezultat bun împotriva băieţilor lui Benitez. O promisiune curajoasă, având în vedere faptul că românii nici măcar nu s-au apropiat de poartă, săptămâna trecută, pe Anfield. Totuşi, în primele 19 minute echipa sa a fost pe măsura cuvintelor tehnicianului, înscriind un gol care a avut ecouri în întreaga Europă", a menţionat The Sun.
Daily Mirror a considerat că Unirea Urziceni a fost "o adversară periculoasă şi effervescentă" şi a criticat terenul de pe stadionul Steaua, calificându-l drept "oribil".

×
Subiecte în articol: redactie