x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Prima victorie din amicale: 2-0 cu Vasas Budapesta

Prima victorie din amicale: 2-0 cu Vasas Budapesta

01 Feb 2010   •   00:00

După 0-1 cu Şahtior Doneţk şi 1-1 cu Red Bull Salzburg, Steaua a obţinut luni primul succes din 2010, 2-0 cu Vasas Budapesta, echipă clasată pe locul 10 în campionatul Ungariei. Roş-albaştrii au deschis scorul prin Cristi Tănase ('55), care a înscris cu un şut frumos din afara careului, şi s-au distanţat după reuşita lui Kapetanos ('71), venită după o pasă a lui Syekely. Antrenorul Mihai Stoichiţă a folosit în prima repriză formula: Tătăruşanu - Tudose, Jelev, Baciu - Nicoliţă, Ov. Petre, Tudela, Toja - Stancu, Surdu, Ionescu. După pauză au mai intrat Golanski, P. Marin, Szekely, Pleşan, Tănase, Kapetanos, Bicfalvi şi Ninu. "Sunt mulţumit, mai ales de potenţialul fizic. În prima repriză am jucat 3-4-3, care nu a ieşit, unii jucători nu au mai jucat aşa. În repriza a doua s-au aşezat lucrurile. Deşi am avut două antrenamente tari cu o zi înainte, jucătorii au stat bine în picioare. Dacă rezolvăm transferul fundaşilor centrali suntem dublaţi pe toate posturile şi putem să facem un rulaj al jucătorilor când va fi nevoie", a zis Stoichiţă după meci, la Digisport. Următorul amical al roş-albaştrilor va avea loc vineri, cu NK Rijeka.

×
Subiecte în articol: redactie