Politia germana a reusit sa puna mana pe zece huligani englezi care au reusit sa intre in Germania la inceputul acestei saptamani, desi aveau interdictie la granita.
MASURI. In colaborare cu autoritatile britanice, politia germana a nominalizat nu mai putin de 3.500 de suporteri britanici pe care nu-i va primi in tara pe parcursul desfasurarii Cupei Mondiale, acestora fiindu-le de altfel retinute pasapoartele in tara de origine. Totusi, se pare ca peste 180 de "hooligans" au apucat sa iasa din Marea Britanie inainte de a fi interceptati, acestia putandu-se afla acum oriunde pe teritoriul Germaniei. "Lumea poate sta linistita. Stim ce avem de facut si nu sunt nici un fel de indicii pana in prezent ca vom avea incidente nedorite. Vom asigura protectia suporterilor tuturor echipelor", a spus purtatorul de cuvant al politiei. In ceea ce-i priveste pe huliganii proprii, deloc putini la numar, acestia sunt tinuti sever sub observatie. Aproape 2.000 de germani cu antecedente in scandalurile de pe stadioane au fost vizitati de politie chiar si la locul de munca. Dintre acestia, 200 de indivizi vor trebui sa se prezinte la sectiile de politie in timpul meciurilor, in timp ce altora 300 le-a fost interzis accesul in locurile publice unde se vor urmari partidele CM.Citește pe Antena3.ro