![Aflată în exil la Moscova, soția dictatorului sirian Bashar al Assad este grav bolnavă. Medicii îi dau 50% şanse de supravieţuire Aflată în exil la Moscova, soția dictatorului sirian Bashar al Assad este grav bolnavă. Medicii îi dau 50% şanse de supravieţuire](/thumbs/rss/2024/12/aflata-in-exil-la-moscova-sotia-dictatorului-siria-173b4f3.jpg)
Antrenorul echipei feminine de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea nu este tocmai fericit de faptul că manşa secundă a finalei Ligii Campionilor, contra danezelor de la Viborg, se va disputa la Bucureşti, în Sala Polivalentă, singura din ţară care are peste 3.000 de locuri, aşa cum în mod expres cere Federaţia Europeană de Handbal.
"Am auzit şi eu că cererea de bilete este enormă. Probabil că nici o sală de 10.000 de locuri nu ar fi fost suficientă. Eu îmi doream să putem juca returul la Vâlcea, în faţa publicului care mereu ne-a împins de la spate. Normal că la Bucureşti vor veni şi oameni care, poate, nu au văzut în viaţa lor un meci de handbal feminin, dar asta este viaţa", a spus Voina.
Tehnicianul este nemulţumit şi de suprafaţa de joc de la Polivalentă. "Am cerut conducerii clubului ca suprafaţa de joc pe care se va juca finala să fie montată abia vineri, înainte de meci, pentru că fetele sunt nemulţumite de această suprafaţă, care este foarte solicitantă şi riscantă. Numai de accidentări la antrenamente nu avem noi nevoie acum", a declarat Radu Voina.
Vestea bună pentru tehnicianul Oltchimului este că extrema Valentina Elisei, care a lipsit o lungă perioadă după o intervenţie chirurgicală la ligamentele încrucişate, este refăcută în totalitate şi poate juca în finală: "Este puţin în urmă cu pregătirea, lucru normal, adar are o dorinţă fantastică să joace şi are şanse mari să evolueze în finală. Forţa Oltchimului creşte cu Elisei în teren".
Prima manşă a finalei Oltchim - Viborg se va disputa la 8 mai, pe terenul echipei daneze, iar returul va avea loc la 15 mai, la Bucureşti.