x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid - Razvan ramane

Rapid - Razvan ramane

de Sorin Anghel    |    01 Oct 2005   •   00:00
Rapid - Razvan ramane

Antrenorul Razvan Lucescu nu a mai demisionat de la Rapid, dupa ce echipa sa a reusit calificarea in grupele Cupei UEFA, eliminand pe Feyenoord.

Calificarea in grupele Cupei UEFA l-a determinat pe antrenorul Razvan Lucescu sa se razgandeasca si sa nu mai paraseasca echipa. Tehnicianul a sarbatorit succesul alaturi de jucatorii sai, la petrecere fiind prezent si patronul George Copos.

Prin eliminarea lui Feyenoord, jucatorii Rapidului au impuscat doi iepuri. Echipa s-a calificat in grupele Cupei UEFA, iar antrenorul Razvan Lucescu nu a mai demisionat.

CIUDAT. Finalul partidei l-a gasit pe tehnicianul giulestenilor intr-o stare complet diferita de a celor din jurul sau. In vreme ce tot stadionul sarbatorea calificarea, Razvan a pornit spre vestiare. Pe drum nu a batut palma cu nimeni, desi au fost destui care au incercat sa dea mana cu el. Inainte de intrarea in tunel si-a scos in graba sacoul si l-a ignorat total pe secretarul clubului, Constantin Zotta. Nu a intrat in vestiarul echipei, ajungand in parcarea din spatele Teatrului Giulesti. De aici a luat-o pe jos, a facut cu mana la un autobuz al RATB, care l-a scos la Arcul de Triumf, unde il astepta un prieten cu masina.

SUSPANS. Reactia neobisnuita a antrenorului a lasat o stare de incertitudine asupra clubului, mai ales ca nici patronul George Copos nu a lamurit lucrurile atunci cand a fost chestionat pe aceasta tema. "Conducerea nu era schimbata", s-a rezumat sa spuna vicepremierul. Nici jucatorii nu au stiut cum sa reactioneze, absenta antrenorului din vestiarul echipei domolind un pic bucuria generata de eliminarea lui Feyenoord. Cel care a incercat sa calmeze lucrurile a fost presedintele Dinu Gheorghe. "Razvan Lucescu a dovedit ca este un mare antrenor prin felul in care a stiut sa pregateasca jocul echipei. El a parasit stadionul, deoarece se afla intr-o stare de tensiune extraordinara. Nici vorba sa renunte. N-o sa lase altuia o echipa calificata in grupele Cupei UEFA", a declarat "Vama", care nu a precizat totusi daca el va continua la clubul de sub Podul Grant. Eliminarea lui Feyenoord le va aduce jucatorilor o prima de cate 5.000 de dolari.

AMABIL
"Capitanul" lui Feyenoord, Dirk Kuyt, a spus ca echipa nationala a Olandei va ajuta Romania sa se califice la Cupa Mondiala din 2006 invingand selectionata Cehiei in partida programata la 8 octombrie la Praga. "O sa batem Cehia pentru voi", a afirmat Kuyt, care nu priveste calificarea Rapidului ca pe o razbunare a fotbalului romanesc fata de cel olandez. "Sunt doua lucruri diferite. La Bucuresti s-a vazut ca romanii au jucatori foarte buni, asa ca eu cred ca pot reveni si in preliminarii", a declarat internationalul olandez dorit de campioana Europei, Liverpool.

AMBITIOS
Atacantul Daniel Niculae vede drept meritata calificarea echipei sale. "Am dovedit ca suntem una dintre cele mai bune echipe din Romania. Multumim tuturor suporterilor care au avut incredere in noi. Este o seara istorica pentru fotbalul romanesc si pentru Rapid", a spus Niculae, care isi doreste Rapid sa obtina rezultate pozitive si in campionat. "Speram ca aceasta victorie sa ne dea mai mult moral. Speram sa ajungem cat mai sus in Cupa UEFA. Acum am ajuns in grupe, avem mai multe meciuri de jucat. Ne dorim mai mult decat atat", a precizat Niculae.

×
Subiecte în articol: sport