x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid / Societate pe actiuni din vara in Giulesti

Rapid / Societate pe actiuni din vara in Giulesti

de Dragos Stoica    |    04 Apr 2006   •   00:00
Rapid / Societate pe actiuni din vara in Giulesti

Jean Valvis a prezentat ieri oficial structura viitoarei societati care va finanta echipa Rapid, asigurandu-se un buget anual de sase milioane de euro.

Vehiculata tot mai mult in ultima perioada, transformarea Rapidului in societate pe actiuni a fost oficializata ieri, intr-o conferinta de presa care a avut loc la Hotelul "Athenee Palace Hilton". Cu trei zile inaintea returului de foc cu Steaua, din Cupa UEFA, au fost prezenti toti viitorii actionari ai giulestenilor, in frunte cu vicepremierul George Copos.

STRUCTURA. Societatea se va numi FC Rapid SA si va avea opt actionari, dintre care cinci sunt persoane fizice, iar trei, juridice. Evaluat la 13 milioane de euro, actualul club AFC Rapid va contribui in natura la capitalul social, prin lotul de jucatori, urmand sa detina 70% din actiunile societatii. Celelalte, de 30%, vor fi impartite, in schimbul lor urmand ca actionarii sa alimenteze bugetul clubului cu bani cash. Persoanele fizice care vor forma actionariatul clubului sunt Jean Valvis (presedinte LaDorna), Dan Constantin Ostahie (presedinte Altex), Dan Laurentiu Fati (presedinte Dacris), Florin Talpes (presedinte Softwin) si Dinu Gheorghe "Vama". Acestora li se adauga, in afara AFC Rapid, societatea lui George Copos, Ana Holding SA, si ISAF SA, reprezentata de Doru Seceleanu. Fiecare nou actionar va primi cate 3% parti sociale in schimbul a 557.140 de euro, exceptie facand Ana Holdin SA, Jean Valvis si ISAF, care vor detine cate 6%, contra a 1.114.280 de euro. Chiar daca la prima vedere se pare ca George Copos ar controla si noua societate astfel creata, lucrurile nu stau tocmai asa, deoarece in actul constitutiv s-a stabilit ca adoptarea oricarei decizii se poate face cu un cvorum de minimum 85%, ceea ce presupune ca pe putin jumatate din noii membri sa-si dea acordul.

OBIECTIVE. Desi a stat numai zece minute la conferinta de presa, Copos a apreciat momentul drept unul "istoric". "Dupa 1992, an in care am avut curajul sa fac prima investitie privata reala la un club de fotbal, aceasta clipa este una speciala. Jean Valvis a lucrat enorm la acest proiect, pe care il gandeste de un an si jumatate, si m-a convins de utilitatea sa", a spus Copos. Conform lui Valvis, bugetul Rapidului va fi de aproape sase milioane de euro pe an, fiind deja asigurate resursele pentru urmatoarele doua sezoane. Noua societate, pe numele careia va fi luata si licenta de club profesionist, va incepe sa functioneze efectiv de la 1 iunie, pana atunci finantarea fiind facuta de AFC Rapid. "Drepturile federative asupra jucatorilor nu puteau fi transferate in timpul campionatului, deci deocamdata AFC Rapid va conduce activitatea clubului. Noi am solicitat un audit din partea unei mari firme internationale, care sa vada exact situatia in care AFC Rapid se afla din punct de vedere financiar, ca sa nu existe discutii intre viitorii actionari", a mai zis Valvis.

CAPITAl
"Bugetul va fi de sase milioane de euro pe an, fiind asigurate viitoarele doua sezoane. Imi doresc ca aceasta echipa sa beneficieze si de o baza materiala asa cum merita, sa avem un stadion modern, care poate fi Giulestiul sau unul nou, lucru pentru care am contactat autoritatile locale"
Jean Valvis
actionar Rapid

PREMIERA
"Este pentru prima oara in viata cand sunt partener sau asociat la o societate comerciala. Imi doresc sa raman si intr-o functie executiva, pentru ca asa actionarii vor fi mai bine informati despre ceea ce se petrece la nivelul clubului"
Dinu Gheorghe
presedinte executiv Rapid

"VAMA", EMOTIONAT
Daca numele majoritatii actionarilor mai fusesera pomenite prin presa, a surprins cel mai mult prezenta in randul acestora a presedintelui executiv Dinu Gheorghe. "Nu ridic osanale, dar am fost convins de Jean Valvis sa ma implic in acest proiect. Este pentru prima data cand sunt actionar sau partener la o societate comerciala. Din 1997 m-am pus in slujba Rapidului, cu bune si cu rele. Pentru ce nu am reusit imi cer scuze, iar realizarile sa le contabilizeze suporterii. Imi doresc sa raman mai departe intr-o functie executiva la club, pentru ca asa actionarii vor fi mai bine informati despre ceea ce se petrece", a spus "Vama". In ceea ce-l priveste pe Mircea Lucescu, care fusese creditat ca unul dintre actionari, Jean Valvis a spus: "Este unul dintre cei 21 de membri fondatori ai AFC Rapid, care este actionarul majoritar".

SAPTAMANA DE FOC A STELEI
Dupa victoria clara obtinuta in fata Otelului, intr-un meci in care antrenorul Cosmin Olaroiu a menajat multi jucatori de baza, stelistii sunt foarte optimisti in vederea meciului de joi cu Rapid. Autor a doua goluri la Galati, atacantul Andrei Cristea (stanga) spune ca returul din sferturile de finala ale Cupei UEFA este "meciul carierei" pentru el. "Sunt bucuros ca am spart gheata si le multumesc colegilor pentru ajutor. Acum trebuie sa ne concentram cu totii pentru meciul de joi, cu Rapid, meciul carierei pentru mine. Trebuie sa fim cu totii montati pentru duelul de pe Stadionul National", a spus Cristea, care nu mai inscrisese intr-o partida oficiala de 277 de zile.

EXAMENE. Antrenorul Cosmin Olaroiu s-a aratat increzator ca Steaua va trece cu bine de o saptamana in care va intalni marile rivale Rapid si Dinamo. "Am menajat unii dintre jucatori, dar cei pe care i-am folosit mi-au demonstrat ca pot conta oricand pe ei. Pentru noi urmeaza o perioada de foc. In acest moment speram sa ne calificam joi, iar abia apoi ne vom gandi la derby-ul cu Dinamo", a spus tehnicianul.

GHETE. Autor al golului Stelei din tur, Banel Nicolita va avea in mansa secunda un nou atu. Mijlocasul a primit ieri din partea sponsorului tehnic Nike cel mai nou model de ghete al firmei, Mercurial Vapor III FG, acelasi tip de incaltaminte fiind purtat si de celebrii Ronaldo, Adriano, Henry si Ibrahimovic. Mercurial Vapor III are putin peste 200 de grame, fiind considerata cea mai rapida gheata de fotbal la ora actuala.

LACATUS, DORIT IN PANAMA
Marius Lacatus (foto), presedintele gruparii din Ghencea, se afla printre candidatii vizati pentru a prelua nationala statului Panama. Potrivit site-ului laprensa.com, principalul favorit este columbianul Reinaldo Rueda, insa printre nominalizati se mai afla Lacatus si Nestor Clausen. "Pe mine nu m-a contactat nimeni. Daca voi fi contactat, ramane de vazut", a spus fostul septar, care declara in momentul numirii in functia de presedinte la Stea-ua ca va renunta la aceasta functie daca va primi o oferta tentanta de antrenor. Lacatus a mai activat la nationala statului Panama, fiind secundul lui Mihai Stoichita.

BILETE
Din cauza unor probleme organizatorice, clubul din Ghencea a suspendat ieri vanzarea biletelor pentru meciul-retur cu Rapid. Se pare ca ultimele tichete disponibile, aproximativ 4.000, toate la peluze, vor fi puse in vanzare astazi. Steaua a emis pentru aceasta intalnire aproximativ 35.000 de bilete, alte 2.430 de tichete fiind rezervate oaspetilor. Fanii rapidisti vor sta la tribuna intai a Stadionului National, intr-un sector in care nu vor fi disponibile bilete pentru stelisti.
STATISTICA
In clasamentul intocmit pe luna martie de catre Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului, Rapid ocupa locul 14, dupa ce luna trecuta era pe 24, devansand echipe precum Real Madrid sau Manchester United. Adversara de joi a "feroviarilor" din Cupa UEFA, Steaua, se afla pe pozitia a 41-a, aflandu-se intr-o urcare de 13 locuri, in vreme ce Dinamo se afla abia pe locul 116. Pe podium se afla detinatoarea Ligii Campionilor, Liverpool, urmata de Inter Milano si Bayern München.
PROMISIUNE
"Abia astept sa testez noile ghete in meciul cu Rapid. Va fi un meci foarte greu, meciul secolului. O sa dau gol si in meciul retur. Am jucat si in picioarele goale, asa am ajuns fotbalist. Nu aveam bani sa imi cumpar nici minge, si nici ghete"
Banel Nicolita
jucator Steaua
×
Subiecte în articol: sport rapid jean societate valvis jean valvis